Jurnaliști, arestați pe bandă rulantă din cauza pandemiei. Care sunt motivele
387 de jurnaliști au fost arestați anul acesta, unii din cauza relatărilor despre pandemie. China i-a închis pe cei mai mulți. Un raport RSF atrage atenția că este ”un număr istoric”.
RSF, bilanțul jurnaliștilor arestați în 2020 din cauza investigațiilor privind noul coronavirus
Secretarul general al organizației ”Reporteri Fără Fontiere” (”Reporters sans frontieres” – RSF), Christophe Deloire, a subliniat că femeile, „din ce în ce mai numeroase în profesie, nu sunt cruţate”. În prezent, 42 de jurnaliste sunt private de libertate. Anul trecut s-au înregistrat 31 de astfel de cazuri.
Patru jurnaliste au fost închise în Belarus, acolo unde s-a putut observa „o represiune fără precedent” de la realegerea considerată frauduloasă a lui Aleksandr Lukașenko, aflat la al șaselea mandat de președinte. ONG-ul menționează în raportul său și arestările legate de criza sanitară. În această situație se află 14 jurnaliști care au relatat date despre pandemia de COVID-19, dintre care șapte în China, scrie The Guardian.
Motiv – „Legile excepţionale sau măsurile de urgenţă adoptate în majoritatea ţărilor pentru a contracara pandemia au contribuit la oprirea informaţiilor”, mai denunță RSF.
- China este țara cu cei mai mulți jurnaliști arestați, profesioniști sau nu, anume 117. Urmează Egiptul, cu 30, Arabia Saudică, 34, Vietnam, cu 28, și Siria, 27.
- Numărul jurnaliștilor închiși în Siria, Yemen și Irak este de 54, cu 5% mai puțini față de anul trecut.
- Anul acesta au fost raportate patru cazuri de jurnaliști dispăruți, ce provin din Orientul Mijlociu, Africa subsahariană și America Latină.
- Bloggerul iranian Ruhollah Sam a fost executat sâmbătă, în Iran.
Trei jurnaliști CNN au fost arestați de poliție, în direct, în timp ce relatau despre protestele din Minneapolis, locul în care un bărbat de culoare a murit după ce un polițist alb a stat cu genunchiul pe gâtul său.
Cazurile din Africa, trend global
Cazurile înregistrate în Africa ar confirma un trend global, crede RSF. Chiar dacă țara a fost afectată mai târziu de urmările pandemiei de COVID-19 decât Asia și Europa: „Vedem că și acolo atacurile asupra libertății presei au sporit odată cu extinderea epidemiei de coronavirus”, spune Ahrens-Urbane. În timp ce epidemia a avansat rapid, între 15 martie și 15 mai au fost trimiși la închisoare de trei ori mai mulți jurnaliști decât în perioada similară a anului trecut. În total, până la finalul lui noiembrie au fost închiși 40 de jurnaliști „din cauza relatărilor lor privind pandemia”.
- ”Reporteri Fără Frontiere” se angajează pe mai multe niveluri pentru eliberarea jurnaliștilor întemnițați, răpiți sau dispăruți.