22 mart. 2022 | 10:33

Jurnalist ucrainean răpit și eliberat de ruși, dezvăluiri înfiorătoare despre ororile trăite: „Am crezut că mă vor ucide pe un câmp și mă vor îngropa acolo”

Politică
Jurnalist ucrainean răpit și eliberat de ruși, dezvăluiri înfiorătoare despre ororile trăite: „Am crezut că mă vor ucide pe un câmp și mă vor îngropa acolo”
Trupe rusești, în timpul unui schimb de prozonieri Foto ilustrativă

Un jurnalist ucrainean a avut șansa să supraviețuiască după ce a fost răpit de trupele rusești dintr-o stație de autobuz, aflată în orașul în care locuia. Oleg Baturin, originar din Kahovka a fost capturat de armata lui Putin pe 12 martie,în timp ce aștepta un mijloc de transport care să îl ducă acasă. Acesta a povestit după eliberarea sa chinurile la care a fost supus de către soldați, dar și cum și-a văzut moartea cu ochii.

„Credeam că ne vor duce pe un câmp și ne vor ucide”

Jurnalistul a povestit că, încă din prima zi, acesta a fost amenințat și tratat cu agresivitate. În a doua zi, el împreună cu ceilalâi ucraineni răpiți au fost transportați într-o zona necunoscută, moment în care s-a gândit că acela îi va fi sfârșitul.

„Cel mai greu a fost prima zi, pentru că am fost amenințat deschis. A doua zi, am avut un sentiment clar când am fost scoși și transportați într-o direcție necunoscută. Credeam că ne vor duce pe un câmp, ne vor ucide și ne vor îngropa acolo… Sincer, acesta a fost sentimentul”, a povestit bărbatul, care avea impresia că priconierii vor fi duși în Peninsula Crimeea.

În cele din urmă, bărbatul a ajuns în clădirea administrației regionale din Herson. Acolo, militarii ruși care l-au supus interagotoriului și-au păstrat ascunsă identitatea, iar lui i-au interzis să ridice capul.

Ulterior, gazetarul a fost transportat într-un izolator. Inițial, acesta a stat singur într-o celulă, dar pe parcursul săptămânii, acel loc strâmt s-a înghesuit cu alți prizonieri. Acesta a povestit cum a fost mințit de soldații ruși că va primi schimburile primite, dar din păcate, au fost lăsați ca niște câini închiși în cuști.

„Stăteam singur în celulă. În cursul săptămânii, au fost aduși mai mulți prizonieri și arestul a devenit plin. Le-am cerut să-mi aducă schimburi, veneau rudele cu ele, m-au asigurat că îmi vor fi transmise, dar, desigur, nimeni nu mi-a adus nimic”, adăugat Oleg Baturin.

Cum a fost obligat să stea timp de opt zile

Jurnalistul ucrainean a urmat exact pașii unui act terorist, acesta fiind interogat, ținut cu capul la pământ, în timp ce militarii ruși aveau fețele acoperite. Bărbatul susține că răpirea lui este rezultatul poziției pe care a adoptat-o în contextul războiului, arătându-se împotriva invaziei Rusiei.

„Practic, am stat fără mâncare și fără apă, câteva zile. Fără săpun, fără haine de schimb. 8 zile am stat cu capul plecat sau acoperit. Se temeau că le pot vedea fețele”, a mărturisit spășit jurnalistul.

Acesta a explicat că pe data de 20 martie, el și alți doi prizonieri au fost eliberați fără să li se dea nicio explicație. Acesta se simte epuizat și extrem de afectat după experiența traumatizantă de care a avut parte, fiindu-i afectată grav vederea din cauza lipsei de tratament de care avea nevoie în această perioadă.

„Sunt epuizat emoțional și nu pot să dorm. Am încercat, dar nu am putut. Fur doar câte 15 minute de somn, spre dimineață, atât. Am slăbit foarte mult. Mă simt foarte murdar. Obosit”, a mai adăugat.

Acesta a declarat că a avut ocazia să plece în Kiev, însă el a vrut să demonstreze tuturor că se poate trăi bine și în orășelele mai mici, reușind să facă bine pentru cetățenii acestui oraș.

„Am avut ocazia să plec în străinătate sau în Kiev. Dar am vrut să demonstrez că se poate trăi și într-un orășel și, prin acțiunile mele, să încerc să fac totul mai bine.

Da, Kahovka nu e un oraș perfect, dar este orașul meu natal. Îl iubesc atât de mult. Aici trăiesc prietenii mei, care îmi împărtășesc valorile, aici trăiesc rudele mele, sunt mulți oameni cu care mă mândresc. Inima mea este pentru totdeauna cu tine”, a mai spus Baturin, potrivit libertatea.ro.

 

 

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Furtuna de zăpadă a făcut ravagii. Imagini apocalitpice. Sute de mii de oameni, fără curent electric
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. S-a aflat marele adevăr: Face discret cu ochiul fascismului istoric
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru ȘOFERII ROMÂNI! ESTE OFICIAL din 2025
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro