Jurnalist celebru, veste neașteptată despre Meghan Markle și Prințul Harry. Cum vor sfârși, de fapt
Fanii cuplului format din Meghan Markle și Prințul Harry au luat la cunoștință o predicție neașteptată. Ce se va întâmpla cu ducii de Sussex? O vedetă celebră a adus în prim-plan detaliile incredibile.
Predicție despre Meghan Markle și Prințul Harry: detalii despre cuplu
Ducii de Sussex au părăsit familia regală britanică încă din luna martie a anului trecut, dar cu toate astea rămân în vizorul tuturor. De asemenea, ei se bucură și de anumite privilegii care le reveneau datorită titlurilor pe lângă notorietatea bine cunoscută.
Experții regali sunt de părere că acest lucru nu va mai dura mult, iar faima lor urmează să se stingă încet, dar sigur. Nick Bullen, co-fondatorul postului True Royalty TV, a venit cu o paralelă între aceștia și un alt cuplu regal.
Soarta celor două perechi de soți ar fi trasă la indigo, spune acesta. Concret, este vorba despre fostul rege Edward al VIII-lea şi Wallis Simpson, uitați de toți în scurt timp. Sursa citată a amintit în cadrul unei intervenții pentru Fox News despre cazul celor doi, după ce lumea și-a pierdut interesul pentru ei.
„Lucrul acesta ne face să ne întrebăm cât timp vor rezista”
“Au devenit un fel de oaspeţi ciudaţi la petrecerile din New York. Lucrul acesta ne face să ne întrebăm cât timp vor rezista Harry şi Meghan la un nivel al celebrităţii atât de ridicat. Povestea asta s-a mai întâmplat înainte şi se poate repeta şi acum. Paralelele dintre cei doi duci sunt fascinante.
Amândoi s-au căsătorit cu femei americane divorţate. În plus, Edward şi fratele său, Regele George al VI-lea, au avut, la rândul lor, partea lor de rivalitate frăţească, un lucru asemănător cu relaţia tensionată pe care o au acum Harry şi William. Dar Edward şi fratele său nu şi-au rezolvat niciodată divergenţele”
Nick Bullen, producător (Sursa: foxnews.com)
Bărbatul este de părere că istoria se repetă, iar în scurt timp Meghan Markle și Prințul Harry nu vor mai primi atât de multă atenție, lucru de altfel dorit de duci. Amintim că soții au decis să părăsească titlurile regale tocmai pentru a avea liniște și pentru a-și putea clădi în echilibru și fără nicio presiune o familie.
„Nu se simte deloc bine psihic”
„Prințul Harry nu se simte deloc bine psihic. Mai mult decât atât, suferă și de iritabilitate. El este departe de o situație ideală, a ajuns de la a se simți entuziasmat de mutare, la a se simți torturat în secret.
Meghan îl asigură pe Harry că odată ce lucrurile vor reintra în normal va iubi noua viață din SUA”, au spus Andy Tillett și Dylan Howard, autorii cărții „Royals At War: The Inside Story of Harry and Meghan’s Shocking Split With the House of Windsor”.
Detaliile în cauză au apărut la șase luni de la anunțul care a tulburat apele în casa Familiei Regale a Marii Britanii.