Jucătorii naționalei Croației și-au adus copiii pe teren când au primit medaliile de bronz. Imagini uluitoare de la Zagreb, după ce arbitrul a fluierat finalul partidei – FOTO & VIDEO

de: Sorin Barbu
17 12. 2022

Naționala Croației a câștigat medalia de bronz a Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, după ce la ediția trecută a terminat pe locul doi. Imaginile de la festivitatea de premiere au fost emoționante, iar fotbaliștii și-au adus copiii pe teren. La Zagreb, fanii au sărbătorit în stradă succesul.

Momente emoționante după ce Croația a câștigat duelul cu 2-1 meciul cu Maroc

Naționala Croației și-a respectat blazonul și condusă admirabil în teren de veteranul Luka Modric a câștigat „finala mică” de la Campionatul Mondial de Fotbal. Europenii s-au impus cu 2-1 în fața selecționatei din Maroc, singura echipă africană care a ajuns atât de departe la un turneu final. Festivitatea de premiere a fost emoționantă. Jucători croați și-au adus copiii pe teren, lângă podiumul instalat în mare grabă de organizatori. Fiul lui Modric a cerut medalia, dar a fost refuzat. Tatăl i-a îndeplinit solicitarea doar la finalul festivității de premiere.

Dincolo de glorie, jucătorii vor avea și o primă pe cinste. Cei din Federație au promis că 30 la sută din suma care se va câștiga la acest turneu final va ajunge la ei. Iar în total, doar de la FIFA, forul de la Zagreb va încasa 27 de milioane de dolari.

„Aceasta este o medalie de bronz, dar are strălucire de aur. Am câștigat un meci dificil, dar e ceva mare, o medalie pentru toată Croația și pentru oamenii noștri, pentru toți cei care ne urmăresc, care ne susțin și care ne iubesc în toată lumea. Două campionate, două medalii, e ceva fantastic! Multe felicitări jucătorilor mei!

Aș vrea să dedic această medalie, această victorie unui singur om, Ciro Blazevic. Boss, asta e pentru tine, este medalia ta. Eu pot să câștig cinci medalii, dar tu ești antrenorul tuturor antrenorilor”, a spus selecționerul Zlatko Dalic, citat de Croatiaweek.

„Revelionul” din Croația

Succesul din partida cu Maroc a fost sărbătorit cu șampanie și artificii în Croația. Imaginile sunt impresionate. Mai mulți jurnaliști din Zagreb au notat că peste o sută de mii de fani s-au strâns, în doar câteva minute, în centrul orașului. Pentru croați, revelionul a venit mult mai devreme.

Este a 11-a Cupă Mondială consecutivă când o echipă europeană termină pe locul 3. În 1998, la prima prezență la un turneu final de fotbal, Croația a obținut tot bronzul.

Sursa Foto: Twitter FIFA