CFR Cluj va disputa, în această seară, de la ora 21.00, meciul din Champions League contra elvețienilor de la Young Boys Berna. Partida se va desfășura la Cluj, fiind prima manșă a turului 3 din UCL. O calificare ar umple conturile echipei din Gruia, dar și buzunarele jucătorilor lui Marius Șumudică.
CFR Cluj a rămas singura echipă românească în cupele europene. Echipa antrenată de Marius Șumudică va juca cu Young Boys Berna în prima manșă a turului 3 preliminar din Champions League. În gruparea din Gruia lucrurile s-au învolburat din cauza incidentului petrecut între Alex Chipciu și portarul Otto Hindrich. Mijlocașul de 32 de ani a avut o ieșire violentă față de goalkeeper, iar Șumudică a decis să-l scoată din lot.
A spus că este foarte nervos şi nu poate continua antrenamentul. Din momentul acela, pentru mine a fost următorul pas să anunţ conducerea clubului să fie scos de pe lista UEFA şi să nu mai continue în acest grup, pentru că nu am nevoie de astfel de jucători. (…) Drumurile noastre se despart, din momentul de faţă Chipciu nu mai face parte din lotul CFR-ului. Asta este decizia strict a antrenorului Şumudică”, a declarat Marius Șumudică.
Jucătorii de la CFR Cluj au și motive de bucurie. Patronul Neluțu Varga le-a promis o primă de cîte 20.000 de euro dacă vor trece de elvețieni, scrie ProSport. Fotbaliștii au primit câte 5.000 de euro pentru eliminarea celor de la Lincoln. Culmea, golul calificării în dubla cu echipa din Gibraltar a fost adus de Chipciu, jucătorul alungat acum de Șumudică. Deja, campioana României e sigură de accederea în grupele Conference League. Aceasta înseamnă o recompensă financiară din partea UEFA de 2,94 milioane de euro. La această sumă s-ar adăuga și sumele ce sunt prevăzute pentru o victorie sau un egal în grupele nou-înființatei cupe europene.
Dar dacă vor trece de Young Boys Berna, clujenii vor avea garantat accesul în grupele Europa League. Ceea ce ar însemna o sumă de 3,6 milioane de euro primită din partea UEFA. Dar, de asemenea, rămâne și șansa de a ajunge la „marele pot”: accesul în grupele Champions League. Și cele 15,5 milioane de euro asigurate pentru performanța respectivă. Pentru asta, echipa lui Marius Șumudică ar trebui ca în play-off să o depășească pe învingătoarea din dubla Ferencvaros – Slavia Praga, echipa lui Nicolae Stanciu. Oricum ar fi, de aici încolo jucătorii campioanei vor juca pe bani tot mai mulți, date fiind sumele importante pe care clubul le va primi de la UEFA.