Jojo a împlinit 39 de ani, în autoizolare. Cum a sărbătorit vedeta

de: Emanuela Pană
22 04. 2020

Cătălina Grama, cunoscută de public sub numele de scenă Jojo, a împlinit astăzi vârsta de 39 de ani. Vezi cum și-a serbat actrița aniversarea în izolare.

Jojo a împlinit astăzi 39 de ani

Cătălina Alexandra Grama, alias Jojo (acronim de la cuvintele „jeune et jolie“) a împlinit frumoasa vârstă de 39 de ani. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, actrița le-a mărturisit fanilor că nu a pregătit ceva special pentru această ocazie, fiind foarte recunoscătoare pentru tot ce are deja.

„Astăzi e ziua mea! Nu m-am pregătit în niciun fel pentru asta. Aveam doar mulțumirea în suflet că Dumnezeu mi-a dat șansa să împlinesc 39 de ani sănătoasă.

Mă simt prețuită și iubită și cred că acesta este cel mai frumos cadou! Mi-aș fi dorit să am întreaga familie lângă mine, și i-am avut la telefon, dar iată că Dumnezeu mi-a arătat că mai am una: familia mea de mesageri“, a scris vedeta în mediul online.

S-ar putea spune că îndrăgita actriță și cântăreață este mai ocupată în carantină decât atunci când era plecată cu treabă. Cătălina Grama și iubitul ei, Paul Ipate, au multe activități cu cei doi copii, printre care și temele pe care le au de făcut micuții, dar se mai și joacă și relaxează din când în când. Zilele trecute, Jojo și partenerul ei s-au distrat în grădină, stropindu-se unul pe altul cu furtunul.

Cătălina Grama – dorințe și cadouri

În ceea ce privește dorințele de ziua ei și cadourile pe care le-a primit, Cătălina a împărtășit cu urmăritorii micile surprize. Vedeta a mai scris că și-a dorit să aibă o grădină, care, cu ajutorul iubitului ei, s-a transpus de la nivel de dorință, în plan material.

Jojo și și iubitul ei, Paul Ipate

„Zora și Achim m-au întâmpinat cu îmbrățișări și felicitări de «La mulți ani!» desenate de ei. Apoi, vecinele mele mi-au făcut o surpriză și mi-au adus flori de plantat în gradină. Finuțul meu, Arun, mi-a trimis bujori și liliac și un buchet făcut de el din paie colorate. De ziua mea, mi-am dorit o grădină. Iubitul meu, Paul Ipate, a construit-o pas cu pas în zilele acestea, împreună cu mine. Acum stau în ea și zâmbesc din toată inima cu gândul la iubirea pe care am primit-o“, a povestit actrița.

În încheiere, Jojo a scris următoarele: „În acest moment, sunt cea mai fericită fată de 39 de ani și vă trimit la rândul meu toată iubirea mea!“.