Top joburi în 2018: ce vor angajatorii de la tine ca să-ți dea bani

de: Puiu Alexandru
29 11. 2018

Pornind de la faptul că eJobs.ro este cel mai mare site din România pentru locuri de muncă, cel mai recent studiu publicat de compania din spate îți arată situația joburilor de la noi din 2018.

Trecând peste problemele majore derivate din lipsa forței de muncă din țara noastră, cei de la eJobs ne ajută să vedem în ce direcție evoluează piața joburilor de la noi. În contextul în care platforma online a găzduit nu mai puțin de 3,5 milioane de CV-uri în acest an, avut posibilitatea să tragă o concluzie relevantă.

Cele mai multe persoane care au căutat în loc de muncă în 2018 s-au gândit să înceapă o carieră în vânzări, contabilitate și resurse umane. Aproape 700.000 de oameni și-au depus CV-uri pentru posturi în vânzări, 400.000 au cochetat cu contabilitatea și 200.000 au avut o afinitate pentru resurse umane la nivelul întregii țări.

Topul celor mai căutate domenii de către candidaţi continuă cu serviciile externalizate de tip call-center, back-office, transport şi logistică, administraţie şi horeca, banking, juridic şi IT&Software.

‘Interesul candidaţilor pentru anumite zone de activitate şi pentru anumite joburi este relativ similar cu cel de anul trecut. O surpriză plăcută faţă de anul trecut este creşterea înregistrată de IT&software, atât în ceea ce priveşte numărul de candidaţi care au căutat un job în această industrie, cât şi numărul de joburi postate de angajatori. A ieşit, în schimb, din top sectorul cazinouri şi jocuri de noroc’, a afirmat Bogdan Badea, CEO eJobs România.

În privința dorințelor angajatorilor, companiile au căutat masiv posibili angajați în domenii precum transporturi, alimentație și horeca, back office, producție, construcții și inginerie. Dacă ai o problemă în a-ți găsi un loc pe placul tău, s-ar putea să fie o idee bună să mergi în capitală.

Aproximativ 42.000 de joburi au fost puse la bătaie în 2018 în București. Cluj – Napoca se află pe poziția a doua cu 8276 de anunțuri, urmat de Iași – 4662, Timișoara – 4352 și Brașov – 3549. La polul opus se află Sinaia, îndrăgitul oraș turistic a venit la înaintare cu doar 59 de joburi pe parcursul întregului an.