Jobul neștiut al lui Jador. A lucrat în Crângași unde a fost acuzat de furt și dat afară
Cu toții îl știm pe Jador. Este unul dintre cei mai iubiți artiști de manele din România, având o comunitate strânsă de fani pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, se pare că sunt anumite lucruri din trecutul manelistului pe care Jador nu ar fi vrut ca lumea să le afle. A lucrat în Crângași unde a fost acuzat de furt și dat afară. Ce s-a întâmplat, de fapt.
Jobul neștiut al lui Jador
Jador este unul dintre cei mai cunoscuți, apreciați și ascultați artiști din România. De când a participat la showul matrimonial Puterea Dragostei, manelistul a câștigat simpatia a milioane de români. Melodiile sale toate devenite hituri, urcând rapid pe primele poziții în trendingul de pe Youtube, au ajuns la sufletul oamenilor, însă notorietatea cea mai mare a câștigat-o în urma participării la Survivor România.
Deși este o persoană deschisă și sinceră, acestea fiind atuurile cu ajutorul cărora a câștigat admirația fanilor săi, pe care-i alintă jadorași, puțini sunt cei care știu că fostul Faimos ar fi fost dat afară de la fostul său loc de muncă. Potrivit unor informații care au apărut recent în presă, se pare că Jador ar fi fost obligat să părăsească locul de muncă din cauza unor probleme. Manelistul a lucrat la un amanet din zona Crângași din Capitală. Proprietara magazinului nu l-a predat pe mâna poliției, deși ar fi lipsit din gestiune pe tura lui.
Cu ce a enervat-o Jador pe Vera Miron de la Survivor România
La întoarcerea în România, Vera de la Războinici a împărțit avionul cu Jador. Cei doi foști concurenți de la Survivor România s-au tachinat tot drumul înapoi acasă, iar ironiile nu au lipsit din dialogul lor.
„Îmi spunea că sunt varză, că sunt praf, că n-o să aduc niciun punct. De fiecare dată când mi-a zis cuvintele acestea, am adus câte două puncte. Mă motiva, prindeam putere mai multă. La nervi nu-ti dai seama ce spui. Jador mi-a zis că până o să ajung acasă o să mă facă varză cu creierii.
Mi-a zis în aeroport când am ajuns că o să fim prieteni, că n-a avut nimic cu mine, pur și simplu tot ce a fost, a fost o glumă. Nu am nimic de reproșat. Mi-a zis mai multe. L-a întrebat cineva în aeroport că dacă ar avea o iubită ca mine, ce i-ar face. Și el a răspuns că un copil. O glumă, bineînțeles. Am luat-o ca pe o glumă”, a mărturisit Vera Miron în exclusivitate pentru Wowbiz.