Jean de la Craiova, la mormântul lui Michael Jackson. Ce omagiu i-a adus manelistul regretatului rege al muzicii pop EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
03 06. 2021

Jean de la Craiova, în vârstă de 50 de ani, vrea să facă o nouă “trăznaie” în această toamnă. După ce în urmă cu şapte ani a cântat la mormântul lui Bruce Lee, aflat în Seattle, de data asta va încerca să facă acelaşi lucru şi la căpătâiul lui Michael Jackson.

Jean de la Craiova, omagiu adus lui Michael Jackson

Cel din urmă îşi doarme somnul de veci în cimitirul Forest Lawn din Los Angeles, acolo unde a fost înmormântat în mare secret la data de 10 august 2009, la mai bine de 40 de zile de la decesul său, produs la 25 iunie. Fostul rege neîncoronat al muzicii pop nu a avut parte de o ceremonie funerară publică, ceea ce a contrastat puternic cu întreaga sa viaţă, când s-a aflat aproape permanent sub lumina reflectoarelor.

„Ca şi Bruce Lee, şi Michael Jackson e unul dintre favoriţii mei. Aşa că iau în calcul să merg să mă reculeg la mormântul lui. Dacă voi putea, am să-i cânt şi lui, aşa cum am făcut şi în cazul celuilalt idol al meu, Bruce Lee, cu ani în urmă”, a declarat Jean de la Craiova pentru impact.ro.

Dădea bine cu piciorul şi-l cunoştea tot poporul/ E Bruce Lee nemuritorul şi-l cunoştea tot poporul!/ Nu e vorba, nu e vis,/ Se bătea ca şi Chuck Norris!/ Îl iubea nebuneşte tata/ Dădea bine cu karata/Ş-acuma îi cântă Jean, l-a bătut şi pe Van Damme!/ Avea bună inima/ Şi bătea toată China!/ Astăzi eu mă simt jupân, că i-a cântat un român!/ Câte zile-s într-un an, vă cânt şi vă pupă Jean!”, sună versurile melodiei compuse ad-hoc de Jean de la Craiova, atunci, la Seattle.

„Vreau să fac şi această vizită fiindcă Michael Jackson a fost un vizionar”

Jean de la Craiova ia în calcul, peste câteva luni, organizarea unui turneu în câteva mari oraşe din Statele Unite cu mari comunităţi de români. Printre oraşele puse deja pe agenda turneului se numără New York, Detroit, Chicago, Portland, Las Vegas şi Los Angeles. El nu a mai ajuns pe continentul american de patru ani, dar este foarte încrezător că 2021, aşa cum e el, îi va aduce marea reîntâlnire.

„Vreau să fac şi această vizită fiindcă Michael Jackson a fost un vizionar. A avut o asemenea influenţă asupra muzicii, încât după mine nu va putea fi ignorat zeci de ani de acum înainte. Cui nu i-a plăcut muzica lui? Eu, spre exemplu, am adorat muzica lui. Şi cânt şi manele, şi horă, şi sârbă, şi muzică uşoară. Sunt un cântăreţ universal, aş putea spune asta cu argumente multiple, măcar pentru cei care m-au urmărit şi m-au susţinut la diverse emisiuni muzicale de pe anumite posturi centrale de televiziune!”, şi-a explicat el demersul.

Jean de la Craiova e conştient că în cazul lui Michael Jackson s-ar putea să-i fie mult mai greu să repete gestul făcut acum câţiva ani la mormântul lui Bruce Lee.

„Voi vedea la faţa locului ce se va întâmpla. Dacă o să se poată, o să-i cânt şi lui. Va fi, cel mai probabil, tot ceva compus oarecum pe loc. Nu mă gândesc la ceva anume, ci mă voi lăsa influenţat de inspiraţia de moment. Dacă nu, nu. Nu vom face show de doi bani, fiindcă nu e genul meu”.