Jean-Claude Van Damme, acuzat de molestare sexuală. Ce i-ar fi făcut unei femei, aflat sub influența drogurilor și a alcoolului
Actorul belgian Jean-Claude Van Damme este acuzat de o femeie în vârstă de 33 de ani că i-ar fi făcut „cereri de natură sexuală” în timpul unei petreceri la Bruxelles. Victima a depus o plângere la justiția belgiană, relatează presa belgiană. Cazul este anchetat în acest moment de procuratura belgiană, iar evenimentul ar fi avut loc anul trecut, în august.
Jean-Claude Van Damme implicat într-un scandal
Presa belgiană îl citează pe purtătorul de cuvânt al Parchetului din Bruxelles, care a confirmat „că există un dosar în curs împotriva domnului VD pentru acte de ultraj contra bunelor moravuri”. Actorul nu a reacționat la acest caz, agentul său fiind cel care a ieșit în apărarea sa.
Patrick Goavec, care gestionează cariera lui Jean-Claude Van Damme, a considerat că nu există niciun dosar în cauză. „Știți, există o mulțime de victime care depun plângeri împotriva artiștilor. De asemenea, primim zeci de apeluri telefonice pe zi pentru a da de Jean-Claude”, a estimat agentul.
Deocamdată, o singură plângere a fost depusă și un dosar a fost deschis în acest caz de agresiune sexuală.
Actorul belgian i-ar fi „atins fesele” victimei
Acțiunea se bazează deocamdată pe mărturia victimei care își amintește comportamentul nepotrivit al actorului belgian. Presa belgiană a publicat mărturia victimei.
„În acea seară, inițial, s-a dat puțin la mine, nu a fost nimic rău sau nepotrivit.Dar după aceea, cred că a tras câteva linii, pentru că toată lumea știe că Jean-Claude Van Damme se droghează până pierde controlul și, dintr-o dată, a devenit o altă persoană.
L-am pălmuit mai întâi pentru că m-a atins pe fund și apoi, când și-a cerut scuze, am continuat normal. Totul mergea bine, eram mai mulți în jurul mesei, râdeam, până când a luat-o razna, a început să mă atingă din nou, să facă avansuri sexuale”, a declarat tânăra, conform The Brusseles Time.
Ulterior, actorul i-ar fi „atins fesele” și ar fi încercat să o dezbrace. Tânăra se declară „traumatizată”. Agentul lui Jean-Claude Van Damme nu dă crezare mărturiei tinerei de 33 de ani.
„O doamnă care se plânge de o situație? Este posibil. Nu-l văd pe artist făcând asta.
El este foarte atent, este căsătorit, are copii.”, a comentat din nou pentru aceeași publciație.
Parchetul din Bruxelles nu a dorit să comunice mai multe despre acest caz. „Ca orice suspect, el beneficiază de prezumția de nevinovăție”. a reamintit purtătorul de cuvânt al parchetului din Bruxelles.
Cazul datează din 20 august 2021 și a avut loc în barul Impérial din centrul Bruxelles-ului, pe care se spune că Jean -Claude Van Damme îl frecventează. După un flirt inițial, lucrurile s-au deteriorat când actorul a încercat să o agreseze pe femeie.
Cu toate acestea, femeia a reușit să scape și a depus o plângere după incident. Procurorul general din Bruxelles a confirmat că are loc o anchetă împotriva lui Jean-Claude Van Damme, iar mai multe persoane au fost interogate.