iUmor Live Stream Online pe Antena 1 – Ediția de sâmbătă, 11 aprilie
Emisiunea iUmor de la Antena 1 continuă cu a optă, care va fi difuzată în această seară începând cu ora 20:00. Cei din juriu vor fi fascinați de numerele pregătite de concurenți. Cum vor reacționa cei trei jurați la întâlnirea cu concurenții, telespectatorii vor putea urmări astăzi, de la ora 20:00, la Antena 1.
Emisiunea iUmor de pe Antena 1 – ediția de sâmbătă 11 aprilie
Multe surprize la iUmor în această ediție. Printre acestea se numără și prezența Luanei Cayres, venită din Brazilia, pentru a le arăta juraților cum poate sta suspendată în aer, cu ajutorul părului.
Concurenta exersează de 7 ani acest număr, aceasta lucrând și locuind la circ. În timpul numărului aceasta are o durere cu care s-a obișnuit doar, ea fiind încă prezentă. Delia a fost foarte încântată de acest număr și își dorește să facă același lucru într-un spectacol la Sala Palatului.
“A fost fascinant, dar în același timp și amuzant pentru că nu vezi în fiecare zi pe cineva prins de păr! Cred că are cel mai puternic păr și tocmai mi-a dat o idee: așa vreau să intru în spectacolul de la Sala Palatului!”
Revenirea lui Marius Coandă alias Sică pe scena iUmor
Marius Coandă a revenit pe scena iUmor, acesta fiind cunoscut drept Sică. E a făcut parte din grupul de umor ”Neața”, alături de Natanticu și Cătălin și a participat în calitate de actor la diverse filme și proiecte TV.
Deși nu a mai performat de aproape 7 ani, Sică spune că “am venit să scutur rugina, m-am hotărât să vin în sfârșit la iUmor pentru că am ceva de spus”.
Alina Rîbu, a câștigat ediția a şaptea iUmor
Câștigătoarea celei de-a șaptea ediții iUmor a fost Alina Rîbu, care a urcat pentru prima dată pe o scenă. Aceasta a cucerit jurații cât și telespectatorii. Aceștia au fost cei care au trimis-o în marea finală, votând-o.
Alina Rîbu a venit la iUmor să se bucure de fiecare secundă petrecută în fața juraților. Ea lucrează într-o corporație, dar momentan se află în concediu de creștere copil.
Moment de stand – up despre femeile însărcinate
Alina a reușit să îi convingă pe jurați că merită votul publicului, printr-un număr de stand-up despre femeile însărcinate.
“Nu rămâi gravidă şi la un moment dat o să naști! Se spune că în viață, dacă faci ceva cu pasiune, rezultatul nu întârzie să apară. În cazul ăsta, întârzie și apoi apare rezultatul! Atunci când rămâi însărcinată este singura ocazie când Dumnezeu îți dă și îți bagă și în sac”, a spus concurenta pe scena iUmor.