Mihai Bendeac a vorbit în cadrul unui interviu despre scene de violență ce au avut loc pe platourile de flmare de la ”iUmor”. Potrivit spuselor sale, producătorii de la Antena 1 au șters imediat imaginile și au vrut să oprească filmările show-ului.
Recent, Mihai Bendeac a fost invitat de Cosmin Nedelcu într-un episod de podcast pe canalul său de YouTube. Subiectele de discuție au fost diverse, pe alocuri sensibile. La un moment dat, Micutzu spune că românii ar trebui să meargă la psihoterapeut sau la psiholog, iar juratul ”iUmor” face o dezvăluire senzațională cu privire la începuturile emisiunii de la Antena 1.
“Bă, cred că a intrat cumva în mine, c…… ăsta știi?! Cu televiziunea! Toată viața mea m-am ferit de ideea de a face televiziune și de a exista în mediul ăla, care știu că este televiziune, dar exista altfel față de cum trebuie să fii în televiziune – că de asta am și vrut, după două zile, primele două zile de la «iUmor», au vrut să oprească filmările. Deci, la modul ăla era”, a precizat Mihai Bendeac în cadrul interviului acordat lui Micutzu.
Curios care este motivul care i-a făcut pe producătorii de la “iUmor” să ia în calcul o asemenea decizie, comediantul a întrebat: “De ce?”, iar răspunsul invitatului a venit. În timpul mărturisirilor, Mihai Bendeac a povestit și o scenă de bătaie care s-a petrecut la „iUmor.„ Conform precizărilor sale, înregistrarea care conține acele scene de violență, plus alte trei momente din istoria de la “iUmor” au fost șterse și nu s-au difuzat la televizor.
“Pentru că au spus că nu se poate difuza așa ceva. Pentru că era un show… știi cum trebuia să se numească emisiunea aia? Trebuia să se numească «România se distrează». Îți dai seama cum sună c…… ăsta?! Noroc, că, până la urmă a venit cineva și a spus: «Bă, nu, hai…». S-a numit «I comedy»… «iUmor»… Slavă Domnului! Dar, după două zile, au vrut să oprească filmările, întreabă-i! Pentru că veneau tot felul de numere din astea… măicuța cosmică, morți, răniți… nebuni din toată țara. Și aveau un juriu, care spunea niște lucruri care nu erau în asta… «Piele de găină», «Vai…!». Nu, unu se enerva, – în primele două zile, dacă îmi aduc bine aminte, a fost și un moment în care a fost o bătaie. A fost și o bătaie – s-a șters caseta aia definitiv. Nu se poate spune! Sunt în total vreo patru momente, care, din câte știu eu, au fost șterse instantaneu și nu s-au difuzat niciodată”, a povestit juratul de la “iUmor”.