Iulia Albu declară război Sânzianei Negru. După ce fosta colegă de la America Express a declarat că nu o place, vedeta nu s-a mai putut abține și i-a spus exact ce gândește despre ea. Cine sunt persoanele care i-au intrat la suflet după competiție, dar și cine nu a reușit să îi intre deloc în grații.
Sânziana Negru și Iulia Albu nu au fost deloc în relații bune în cadrul competiției America Express. Cele două echipe au intrat în conflicte de mai multe ori, iar Sânziana și-a exprimat părerea sinceră despre vedetă: nu o place deloc.
În acest context, criticul de modă a răspuns comentariilor acesteia. Iulia Albu susține că nu e interesată de părerea iubitei lui Ștefan Floroaica, motiv pentru care nu ia în calcul cele spuse de aceasta.
Consideră că ea și Mike au format o echipă bine închegată, corectă, care și-a făcut datoria așa cum trebuie. Este mândră de faptul că au fost mereu echilibrați și sinceri și nu au căutat să își facă prieteni, deși a menționat câteva nume care i-au intrat la suflet: Sonia Simionov, Ionuț Rusu, George Tănase, Iuliana Pepene.
Cât despre ceilalți, consideră că reprezintă tot felul de categorii, pe care ea nu și-ar mai dori să le întâlnească. Despre experiență în sine, spune că a fost ceva ce nu a mai trăit niciodată.
„Sunt și am fost mereu prea puțin interesată de anumite păreri. Consider că atitudinea echipei noastre de a „sancționa impostura și a spune mereu ce am gândit a fost cea corectă. După „America Express, am rămas cu multe cunoștințe și câțiva prieteni.
Printre cei care merită menționați sunt Sonia Simionov, Ionuț Rusu, George Tănase, Iuliana Pepene. În această emisiune apar de fiecare dată anumite tipologii. Noi am fost cuplul funcțional în disfuncționalitatea sa. Au existat și gaițele neinițiate în matematică puse pe scandal, dramele umblătoare, neadaptații, simpaticii, fățarnicii, ofticoșii etc.
Experiența în sine este una pe care nu o poți cumpăra cu bani. Peisajele, oamenii, adrenalina, absolut tot ce am trăit acolo sunt lucruri care vor rămâne cu noi o viață”, a spus Iulia Albu pentru Viva.
Iulia Albu a precizat că viața sa nu s-a schimbat în niciun fel după America Express și pentru ea a fost doar un simplu proiect de televiziune. Totuși, simte că experiența a fost una de-a dreptul unică, ce i-a oferit ocazia să cunoască oameni noi, locuri speciale și trăiri la intensitate maximă.
„Viața mea nu s-a schimbat în niciun fel după „America Express. Și m-aș fi îngrijorat dacă nu s-ar fi întâmplat așa. Un proiect TV, oricât de mare sau solicitant ar fi, este doar un proiect TV, iar din punctul meu de vedere, profesionalul nu ar trebui să interfereze cu sfera privată. „America Express a fost însă un moment important pentru mine, care a pus lucrurile în context”, a mai declarat Iulia Albu.
Deși mereu a fost o femeie dură și a avut o imagine puternică în public, Iulia Albu recunoaște că a avut multe momente în care a plâns și a simțit că cedează. Iubitul ei a ajutat-o să depășească toate momentele grele și i-a fost alături, fiind singurul pe care s-a putut baza mereu.
A lăsat la vedere mai mult decât și-ar fi dorit, dar consideră că a fost o ocazie bună pentru fanii ei să vadă și o altă latură. Le transmite tuturor că nu este o competiție pentru oricine, ci pentru oamenii puternici, care știu în ce se bagă.
„Asta pentru că nu a fost o campanie de imagine, în primul rând. Pentru mine, acest proiect a fost un exercițiu și o oportunitate de a învăța enorm. Și pentru asta sunt extrem de recunoscătoare. Măsura în care tu, ca individ, accepți TOT ce vine la pachet cu acest proiect diferă, la fel și lucrurile cu care pleci.
Nu este, cu siguranță, pentru toată lumea. Am avut momente când am plâns, momente când am râs, momente când am cedat amândoi nervos, momente în care ne-am ridicat unul pe celălalt”, mărturisește vedeta.