Iubita lui Chef Scărlătescu surprinde din nou. Celebra actriță Doina Teodoru a fost surprinsă în compania „fiicei” sale, ipostază care a impresionat pe toată lumea. Cine este fetița și ce legătură este între fosta câștigătoare de la iUmor și presupusa ei fiică.
Doina Teodoru se bucură de un succes impresionant și are parte de o mulțime de reușite în plan profesional. După apariția la iUmor și Asia Express, a devenit și mai cunoscută și acum a mai bifat un pas important în cariera sa.
Iubita lui Chef Scărlătescu va apărea într-un nou serial, intitulat „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”. Tot aici a avut ocazia de a cunoaște o fetiță, care în producție este chiar fiica ei. A pr1ezentat-o și fanilor din mediul online, vizibil atașată de micuță.
Iulia Barbu, unul dintre copiii care fac parte din distribuția serialului, este cea care i-a furat inima actriței și, totodată, colega acesteia de platou. Doina Teodoru o va interpreta pe Adina Balti, sora protagonistei, și este o tânără ce a devenit mamă de la o vârstă fragedă și a luat viața în piept.
„M-am îndrăgostit de Adina de la prima lectură. Încă de la casting mi-am dat seama că am de-a face cu un personaj colorat. E un contrast foarte frumos între ce este și ce vrea să pară. La prima mână, ai spune că este un personaj de comedie, dar forând mai adânc, observi că există foarte multe straturi acolo.
Adina e fiică, soră, mamă și soție. Ce poți să îți dorești mai mult într-o astfel de conjunctură? Am intrat în posesia unui personaj «cărnos», cum ne place nouă să spunem și sunt foarte fericită”, spunea Doina Teodoru.
Doina Teodoru este mult mai tânără decât Chef Scărlătescu, dar asta nu i-a împiedicat să se iubească frumos. Cei doi au planuri mari de viitor și își doresc serios să își întemeieze o familie cu adevărat.
Actrița a mărturisit că are în plan să devină mamă, dar nu face din această idee un plan urgent. Consideră că nu orice femeie trebuie să nască un copil, dar ea se gândește să facă acest pas alături de celebrul bucătar.
„Da, cred că o să fac un copil la un moment dat, de ce nu? Dar repet, dacă e să se întâmple bine, dacă nu, nu. Nu toate femeile trebuie să facă copii, suntem foarte mulţi pe planeta asta.”, a spus Doina Teodoru potrivit fanatik.ro.
Cât despre nuntă, Doina Teodoru a explicat că scopul ei nu este acela de a se mărita și că are multe alte lucruri mai importante de făcut. Consideră că este important să îți dorești cu adevărat să fii cu omul de lângă tine și că mai puțin contează un act.