Irinel Columbeanu, primele declarații despre tinerele cu care a plecat acasă. Ce relație au, de fapt EXCLUSIV

Irinel Columbeanu, primele declarații despre tinerele cu care a plecat acasă. Ce relație au, de fapt EXCLUSIV
Irinel Columbeanu, despre iubitele mai tinere

Fostul milionar Irinel Columbeanu a bifat relații cu cele mai frumoase femei din România, Romanița, Anna Lesko și Monica Gabor. Recunoaște, pentru impact.ro, că s-a simțit mereu atras de femeile tinere, pe care le-a tratat ca pe prințese, atunci când învârtea banii cu lopata. Chiar dacă, între timp, Iri, cum i se mai spunea prin discoteci, a ajuns la fundul sacului, iată că tot mai găsește resurse financiare de a atrage, în jurul lui, fete frumoase, care, după vârsta din buletin, îi pot fi lesne nepoate.

Irinel Columbeanu, detalii despre iubitele tinere pe care le-a avut de-a lungul timpului

Irinel Columbeanu (64 de ani) a fost surprins, zilele trecute, în compania a două domnișoare sexy, cu fuste mini. Se pare că fostul milionar de la Izvorani a reușit să redreseze financiar și, astfel, să atragă din nou femei tinere, ca în vremurile bune, când era milionar în euro. Contactat de reporterii playtech.ro, Irinel Columbeanu nu s-a sfiit să recunoască pasiunea pentru frumos.

“Cui nu îi plac fetele tinere? Ele îmi dau energie și îmi iau energia. Când ajung la un consens cu una dintre domnișoarele cu care am fost surprins am să vă comunic”, ne-a spus fostul afacerist. După ce a pierdut întreaga avere, inclusiv vila din Izvorani, în urma unor afaceri păguboase cu ciment, și a ajuns să locuiască la bloc, cu chirie, Irinel s-a despărțit și de ultima iubită, Oana Cojocaru, cu aproape 40 de ani mai mică decât el.

A fost însurat cu Monia Gabor, mai mică decât el cu 30 de ani

Iri a mai fost îndrăgostit de Romanița, de Anna Lesko, dar și de Monica Gabor, mai mică decât el cu 30 de ani. Cu Monica a fost căsătorit timp de cinci ani. În 2012 au divorțat, ea locuind acum în America, alături de iubitul asiatic. Anna Lesko și milionarul Irinel s-au cunoscut în 1996 și au locuit împreună timp de 8 ani. S-au cunoscut la malul mării, senzuala rusoaică fiind dansatoare într-un club de noapte din Constanța.

Se zvonește că, la acea vreme, Irinel ar fi pus punct relației cu Romanița, de dragul Annei Lesko, o adevărată bombă sexy. Anna susține că a rămas în relații bune cu Irinel, după despărțire: „Relația mea cu Irinel a fost una de o factură specială.

Numai eu și cu el o știm. Pentru cei care caută senzaționalul le voi spune că nu ne-am certat, că am rămas prieteni”. Iată însă că Irinel nu pe Anna Lesko a ales-o, când Cătălin Măruță l-a întrebat cu care dintre fostele iubite s-ar împăca. Răspunsul lui Irinel a fost ferm: „Monica Gabor”, cea care l-a făcut tată.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI