Irinel Columbeanu, mărturisiri în premieră despre motivul mutării din vila de la Izvorani. Cu ce obiecte a plecat din fostul „palat”. EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
01 05. 2022

Irinel Columbeanu continuă seria dezvăluirilor, în volumul trei al cărții sale, „Chintesența”, care va avea lansarea oficială pe 4 iunie la Romexpo, în cadrul Bookfest și va fi scoasă însă la vânzare peste doar câteva săptămâni, mai precis pe 12 mai. Printre altele, fostul om de afaceri vorbește despre relația cu Oana, iubita sa de după divorțul de Monica Gabor și despre plecarea sa din celebra vilă de la Izvorani.

De ce a plecat, de fapt, Irinel Columbeanu de la Isvorani

Executat silit din cauza unui împrumut pentru o afacere ce a fost sortită eșecului, Irinel Columbeanu a fost nevoit să renunțe la luxul și opulența cu care fusese obișnuit, continuându-și viața departe de celebra sa vilă de la Izvorani.

Omul de afaceri ne-a povestit însă că luase decizia de a se muta cu ceva timp înainte, sfătuindu-se cu iubita sa de atunci, Oana, cu care a avut o relație la ceva timp după divorțul de Monica Gabor.

„Locuitul în vila de la Izvorani începu să le stea în gât amândurora. Lui nu-i mai plăcea acolo, pierdea prea mult timp pe drum, DN 1 era din ce în ce mai aglomerat, plus casa aceea mult prea mare mai avea un pic și cădea pe ei. Ea se simțea ca-n pustietate, de altfel i-o și spusese, era departe de orice. Plus că din cauza distanței nu avea nicio prietenă”, scrie fostul soț al Monicăi Gabor.

„Am lăsat multe haine de iarnă”

Din vila de la Izvorani, fostul om de afaceri ne-a mărturisit că a preferat în primul rând să-și ia cu el valizele de firmă, considerându-le utile, pe viitor.

„Din casa de la Izvorani am luat numeroasele valize știind că urmau și alte mutări cărora am putut intui la acea vreme că ne-ar fi fost mai mult ca sigur necesare. Am lăsat multe haine de iarnă, costume, pantofi, mizând la acea vreme pe faptul  că nu o să îmi facă imediat  ulterior trebință”, ne-a povestit acesta.

Mărturisiri în premieră despe relația lui Iri cu Oana

Irinel și iubita sa, Oana, s-au mutat de la Izvorani în apartamentul din Piața Victoriei, în care au avut și o ceartă serioasă. Fostul om de afaceri povestște totodată câtă grijă a avut aceasta de el, în momentul în care o gripă l-a pus la pat.

„Petreceau din ce în ce mai multe nopți în București, în apartamentul de pe Calea Victoriei. În decembrie se și certară, adică ea cu el, vru să plece de tot la mama ei, la Brașov, dar el nu o lăsă și îi propuse, în schimb, să se mute amândoi la apartament, după Revelion.

Fu ultimul petrecut acolo. Până să fie remediat, frigul de acolo pe el îl doborî la pat, fu foarte impresionat de câtă grijă ea avu de el până îl puse pe picioare. Când altădată el aproape că nu mai putea păși, ea ținu să-l însoțească la medic și să-l aștepte, chiar  neprimită în cabinet.

Ili nu știa ce să mai creadă (…). Lui Ili îi plăcea să o privească atunci când își punea la geam bărbia-n palme și admira cu încântare ca de copil de la înălțime luminile orașului”, mai scrie Irinel Columbeanu în „Chintesența”.