Irina de la Insula Iubirii, momente tulburătoare. A avut cancer

de: Alexandra Chivu
13 10. 2020

Irina, una dintre cele mai apreciate ispite de la ”Insula Iubirii”, a trecut prin momente grele la începutul acestui an, după ce a fost diagnosticată cu o formă de cancer. Tânăra nu a dat detalii despre ce i s-a întâmplat, dar a transmis un mesaj în care a mărturisit că a învins boala și a mulțumit tuturor pentru susținere.

Irina, fostă ispită de la Insula Iubirii, a fost diagnosticată cu cancer

Irina a dezvoltat o formă de cancer și a încercat să țină totul secret din cauză că se temea că mama ei va suferi un șoc în urma veștii.

„La începutul anului am fost diagnosticată cu o formă de cancer. Pe scurt (pentru că voi dezvolta subiectul cu altă ocazie), am primit cea mai mare palmă de la viață. Nu puteam să plâng, să îmi manifest frica sau emoțiile în vreun fel pentru că mama mea a trecut prin destule în viața ei și să mă vadă și pe mine la pămânț ar fi distrus-o și mai tare decât vestea că unul dintre copiii ei are o boală ce poate ucide. Pandemia mi-a permis să fac puține seturi de analize, un medic m-a consultat înainte de starea de urgență, alți trei au primit doar analizele făcute înainte de nebunia globală, online”, a spus Irina, potrivit WOWbiz.

„Cei trei din urmă îmi spuneau că au avut cazuri cu analize asemănătoare care au trecut peste, dar și cazuri care în 3 luni au murit. Înghețam după fiecare apel. Pentru prima dată m-am închis în mine, încercând să ascund cât mai adânc frica. Nopți la rând adormeam plângând cu gândul că dacă mor, cine mai are grijă de mama mea, de fratele meu?”, a mai povestit aceasta.

Irina, ispita de la Insula Iubirii

Tânăra a depășit momentele grele 

Irina se simte bine și mărturisește că a reușit să treacă peste problemele de sănătate:

„Iubiții mei frumoși, dacă nu ați fi fost voi în lunile astea, nu știu în ce măsură starea mea psihică ar fi fost bună. Scriu cu lacrimi în ochi, de fericire că vă am în viața mea, pentru că voi, alături de familie, îmi sunteți bogăția. Mi-ați făcut cel mai mare cadou prin simpla prezență, suportul necondiționat și crizele de râs oferite. Să îmi trăiți voi mie, pentru că fără familie și fără voi, prezentul ar fi fost cu totul diferit”, a spus Irina, ispita de la Insula Iubirii, pe contul de socializare.