Ion Țiriac, printre cei mai bogați oameni de sport din lume. Ce nume mari a depășit
Ion Țiriac, printre cei mai bogați oameni de sport din lume. Fostul jucător de tenis a strâns o avere considerabilă de-a lungul anilor. Este și motivul pentru care omul de afaceri este prezent, în fiecare an, în toate topurile celor mai înstărite persoane din România, dar și din lume. Ion Țiriac, a cărui avere este estimată diferit de realizatorii acestor clasamente, este și unul dintre cei mai bogați oameni de sport de pe mapamond.
Ion Țiriac, printre cei mai bogați oameni de sport din lume
Ion Țiriac, printre cei mai bogați oameni de sport din lume. Fostul jucător de tenis are o avere uriașă. Omul de afaceri este prezent, din acest motiv, în mai toate topurile realizate la finalul fiecărui an de publicațiile de profil. E drept, estimarea averii sale, ca și în cazul altora, diferă, uneori substanțial, de la top la top.
Ion Țiriac este prezent pe locul 3 în ierarhia celor mai bogați români. Și topul Forbes și cel făcut de Capital, îl plasează imediat după Daniel Dines, cofondatorul UPath și frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii grupului Dedeman. Dar sumele trecute în dreptul lui Țiriac diferă destul de mult
Ion Țiriac este creditat cu o avere de 7,2 miliarde de lei în topul românesc realizat de Forbes. Adică, aproximativ 1,44 miliarde de euro sau 1,6 miliarde de dolari. În același timp, ultimul Top Capital al celor mai bogați 300 de români trece în dreptul lui Ion Țiriac o avere semnificativ mai mare, de 1,9-2 miliarde de euro.
Ce nume mari a depășit
Ion Țiriac apare și în topul realizat de site-ul englez sportbible.com al celor mai bogați oameni din sport sau provenind din sport, din toată lumea. Chiar dacă e creditat cu o avere mai mică decât în ierarhiile românești, cu „doar” 1,2 miliarde de dolari, Țiriac ocupă tot locul 3 în acest clasament.
Ion Țiriac e depășit în clasamentul întocmit de publicația citată doar de legendarul baschetbalist Michael Jordan, cu 2,2 miliarde de dolari și de fosta vedetă a luptelor de wrestling, Vince McMahon, cu 1,6 miliarde de dolari. În schimb, miliardarul român este înaintea unor nume uriașe din lumea sportului.
El se clasează deasupra faimosului jucător de golf, Tiger Woods, care ocupă locul 5, cu 800 de milioane de dolari. Ion Țiriac are o avere dublă față de cea a starului argentinian, Lionel Messi. Jucătorul de la PSG este pe poziția a 8-a, cu 600 milioane de dolari.
Are o avere dublă față de Lionel Messi
La și mai mare distanță se află vedeta portugheză Cristiano Ronaldo. Fotbalistul de la Manchester United este plasat doar pe poziția a 12-a, cu o avere de 500 de milioane de dolari. El se află la egalitate cu megastarul actual bachetului american, LeBron James.
Fostul fotbalist David Beckham, marele boxer Floyd Mayweather Jr. și artistul tenisului, Roger Federer ocupă locurile 14, 15 și 15, cu aceeași avere estimată, de 450 milioane de dolari.
Ion Țiriac are o avere triplă față de fostul campion de box la categoria grea, George Foreman, aflat pe poziția 25, cu 300 milioane de dolari. Diferența e și mai mare față de septuplul campion din Formula 1, Lewis Hamilton, deținătorul unei averi de 285 milioane de dolari, cu care ocupă abia locul 26 al respectivului top.