Pentru România, cele 21 de olimpici însemnă totuși o realizare, dar umbrită de scandalul celor două gimnaste, Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu. Cu toate astea, așa cum anunța fiul miliardarului, toți sportivii medaliați vor primi câte o mașină de 50.000 de euro, iar ca urmare a deciziei TAS în ceea ce o privește pe Sabrina, Alexandru Ion Țiriac a anunțat că tatăl său, Ion Țiriac o îmbracă pe Sabrina Voinea în “aur”, find vorba de decizia momentului a miliardarului după scandalul de la Olimpiadă.
Jocurile Olimpice de vară de la Paris s-au încheiat, iar întreg lotul României s-a întors acasă. Una din marile surprize ale acestei ediții, cel puțin din prisma lotului olimpic, era anunțul făcut de miliardarul român Ion Țiriac, prin intermediul fundației ce-i poartă numele.
Inițial, Ion Țiriac anunța că doar medaliații cu aur vor primi un premiu consistent prin intermediul fundației sale, fiind vorba de câte o mașină Hyunday Ioniq-5, în valoare de 50.000 de euro.
Ulterior, tot prin intermediul fiului său, își modifica anunțul, astfel că Ion Țiriac a plusat mai mult cu premierea olimpicilor:
„Am anunțat zilele trecute că oferim o mașină Ioniq 5 serie limitată câștigătorilor de aur la Olimpiadă.
Astăzi, fondatorul nostru, domnul Ion Țiriac, vine cu o corecție pe care o anunțăm pe această cale. Nu doar locul 1 va primi de la fundația Țiriac mașină. Locurile, că avem mai multe. Mult mai multe!
Premiem și argintul, și bronzul. Mulțumim că ne faceți fericiți”, a fost mesajul postat pe Instagram.
Din păcate, prestațiile atleților români aveau să fie umbrite de scandalul din finala probelor pe aparate la gimnstaciă ritmică.
Atât Ana Maria Bărbosu, cât și Sabrina Voinea erau descalificate de comisia tehnică de jurizare, ulterior situația ajungând pe masa TAS, și făcând înconjurul lumii.
Dacă în cazul primei gimnaste, TAS lua decizia finală pe 10 august, declarând că i se va acorda medalia de bronz, și urcarea pe poziția a treia în clasamentul final, în cazul Sabrinei decizia rămânea cea a comisiei, de a rămâne pe locul 4 și fără medalie.
Situația nu s-a terminat aici, iar TAS mai are de luat cel puțin o decizie.
Intrată în grupul de atleți medaliați cu bronz, Ana Maria va primi la rândul ei mașina promisă de Ion Țiriac.
Dar, având în vedere poziția ocpuată de Sabrina, aceasta a rămas în afara acestui grup, nu pentru mult timp.
Într-un nou mesaj publicat pe rețelele de socializare, Alexandru Ion Țiriac anunță că inclusiv ocupanta locului 4 va fi premiată de fundația tatălui său:
„21 de medaliați olimpici? Nu, nu… Noi am numărat și sunt 22 de medaliați, îmi spune Nadia.
Și după eforturile supraomenești ale eroilor noștri, mașinile customizate ‘serie unică’ sunt deja pe drum, însă ele reprezintă doar o parte din surpriză, pentru că ei merită mai mult decât aplauze și limuzine de la noi toți.
Merită să vadă cât de iubiți sunt”, a scris Alexandru Ion Țiriac pe Instagram, cu referire la Sabrina Voinea.
În afară de premiile oferite de miliardar, statul român va oferi medaliaților, în funcție de medalii, sume considerabile, precum și o rentă viageră pe viață.