Ion Țiriac, unul dintre cei mai bogați oameni din România, a promis că le va oferi românilor care au participat la Jocurile Olimpice și au câștigat medalia de aur un premiu impresionant.
Ion Țiriac este prezent în Paris pentru a asista la Jocurile Olimpice 2024. Acesta a transmis că va premia fiecare sportiv român care revine în țară cu o medalie de aur cu câte o limuzină electrică, Hyiundai Ioniq 5. Este estimată la un preț de circa 40-45.000 de euro.
Ieri, Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş și Victoria Petreanu au cucerit medalia de aur la barca de 8 plus 1.
„Mi-am dorit enorm acest titlu olimpic, încât n-am închis un ochi toată noaptea. Cred că am avut emoţiile mai mari decât ele.
Iar astăzi când le-am văzut în cursă mi-am dat seama după toate medaliile pe care şi le-au dorit şi nu au reuşit să ajungă pe cea mai înaltă treaptă, pentru că e foarte greu să dublezi, aşa cum am făcut ele, să sari dintr-o barcă în alta, sunt eroine, vă spun sincer asta, şi-au vărsat toţi nervii pe această cursă.
Ori la bal, ori la spital. Şi am avut flash-uri din cursa noastră de acum 20 de ani, când am încins hora aia memorabilă pe ponton”, a declarat Elisabeta Lipă, șefa ANS.
De asemenea, alți sportivi care au reușit performanță de a câștiga aurul olimpic sunt David Popovici, la 200 metri liber, și canotorii Andrei Cornea și Marian Enache, la dublu vâsle.
„Nu falimentează domnul Ţiriac. Mi-a zis aşa: «Domnişoară, te rog frumos, ai un argint, ai două, hai, acum vină şi cu aur». Voiam acest aur, dar şi acest aur trebuie răsplătit, că e una sau nouă… asta e, fiecare sport e cu sensibilităţile lui”, a dezvăluit Elisabeta Lipă.