Ion Țiriac, mesaje din închisoare de la Boris Becker. Ce i-a transmis fostul triplu campion de la Wimbledon
Ion Țiriac, mesaje din închisoare de la Boris Becker. Miliardarul român are o relație specială cu fostul triplu câștigător de la Wimbledon căruia i-a fost manager timp de peste un deceniu. Becker a fost condamnat la la 2 ani și jumătate după gratii, pentru ascunderea a 2,5 milioane de lire sterline în bunuri și împrumuturi pentru a evita plata datoriilor. Ion Țiriac i-a rămas aproape fostului său elev pe care l-a ajutat cu tot ce s-a putut.
Ion Țiriac, mesaje din închisoare de la Boris Becker
Ion Țiriac, mesaje din închisoare de la Boris Becker. Fostul star al tenisului, de 6 ori câștigător de Grand Slam, a fost condamnat, pe 29 aprilie, la 2 ani și jumătate după gratii, pentru ascunderea a 2,5 milioane de lire sterline în bunuri și împrumuturi pentru a evita plata datoriilor. Germanul de 54 de ani locuiește în Londra de un deceniu.
Boris Becker a câștigat 68 de milioane de dolari în cariera sa, dar averea i s-a „topit” din cauza divorțurilor și a stilului de viață extravagant. Germanul, în vârstă de 54 de ani, a fost dus încarcerat inițial la Wandsworth, o închisoare de categoria B, aflată la doar 3,5 km de terenul central de la Wimbledon, unde germanul a câştigat trei trofee de-a lungul carierei. O pușcărie dură, cu mari probleme de violență și consum de droguri printre deținuți.
Ce i-a transmis fostul triplu campion de la Wimbledon
Ion Țiriac și-a ajutat fostul elev cât de mult a putut. De atfel, miliardarul român a plătit echipa de avocați care l-a apărat pe Becker și care a obținut o pedeapsă mult mai ușoară decât cea cerută de procurori. Boris Becker a fost transferat recent într-un alt loc de detenție. Potrivit The Times, avocatul lui Becker le-a spus jurnaliştilor că fostul sportiv a fost transferat în închisoarea Huntercombe din Oxfordshire.
„Boris Becker a fost transferat la închisoarea Huntercombe. Este o închisoare de categoria C, ceea ce înseamnă un nivel de securitate scăzut”, a explicat avocatul.
Ion Țiriac a dezvăluit că Becker i-a transmis câteva mesaje chiar din pușcărie.
„Mi-a spus prin mesaj că primele zile au fost extrem de grele și că închisoarea era foarte bine păzită, dar lucrurile începeau să devină mai bune”, a spus Ion Țiriac, pentru L’Equipe, citat de tennismajors.com.
Fostul campion german a fost mutat în alt loc de detenție
În urmă cu ceva timp, Ion Țiriac a vorbit despre atașamentul uriaș pe care îl are față de Boris Becker. Omul de afaceri român a declarat că, la nevoie, ar fi dispus să-i vireze germanului în conturi o sumă uriașă:
„Boris Becker face parte din viața mea. Dacă are nevoie de 10 milioane de euro, îi voi da imediat această sumă”, spunea Ţiriac, în 2018, despre cel care a câştigat în carieră 6 turnee de Grand Slam.
Ajutorul dat de Ion Țiriac nu-l poate feri pe Becker de alte măsuri ale autorităților britanice. Faptul că a fost mutat la Huntercombe e semnul unei posibile viitoare deportări a lui Becker din Anglia, după executarea pedepsei, scrie The Guardian.
În 2017, s-a constatat că din totalul de 197 de bărbaţi eliberaţi din această închisoare, 185 au fost expulzaţi imediat, mai notează sursa citată. Becker poate fi trimis din Anglia imediat după pedeapsă, deoarece este cetăţean străin care a primit o pedeapsă mai mare de 12 luni.
Boris Becker va putea face apel la o posibilă expulzare a sa din Regatul Unit. El ar putea executa doar jumătate sau chiar numai 10 luni din sentință, urmând a-și petrece restul timpului în libertate, dar purtând un dispozitiv electronic.