Ion Lăceanu (87 de ani), un maestru al instrumentelor de suflat, a ales, după decesul soției, să se mute într-un azil din București, pentru a scăpa de singurătatea apăsătoare. Artistul ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, despre condițiile din acest cămin de bătrâni, unde taxa lunară este cam cât pensia lui. Marea dezamăgire a lui Ion Lăceanu e că foștii colegi de scenă l-au dat uitării.
Ion Lăceanu se consideră un norocos, în comparație cu alți vârstnici, care au avut ghinionul să nimerească în câte un azil al groazei, unde au fost tratați cu dispreț, batjocoriți și înfometați. Se declară mulțumit și de mâncare, deși duce dorul bunătăților preparate de regretata lui soție:
”Mâncarea aici este satisfăcătoare, avem trei mese pe zi, dacă ne e foame, între mese, mai primim fructe sau câte o prăjitură, nu mă plâng. Am nimerit bine, este un loc curat, există respect.
Ce am auzit că se întâmplă, prin alte părți, m-a îngrozit, li s-au luat casele bătrânilor, au rămas pe drumuri.
Aici, taxa lunară costă cam 3.000 de lei, cu totul, poate un pic mai mult, dar am o pensie de peste 3.000 de lei, după o viață de muncă, este binișor, nu e rău. Alți artiști au pensie mică, de vreo 1.400 de lei, pentru că au lucrat la negru. Eu dorm liniștit, mi-am asigurat o pensie decentă, pentru zile grele.
Fiul meu mă vizitează foarte des, el mai îmi cumpără tot ce e nevoie, și acoperă cheltuielile suplimentare. Eu am vrut să vin la azil, după decesul soției, când casa devenise prea mare și prea goală, fără ea”, susține Ion Lăceanu, exclusiv pentru Playtech Știri.
Ion Lăceanu s-a obișnuit cu viața la căminul de bătrâni, unde și-a făcut și câțiva prieteni, și unde beneficiază și de asistență medicală. Marea lui dezamăgire este însă că mai toți foștii colegi de breaslă, cu care adesea mergea în turnee, în întreaga lume, l-au uitat:
”S-a așternut tăcerea. Din când în când, mai mă sună câte cineva. Tăcerea înseamnă ceva…Dacă au tăcut, înseamnă ceva… Aici, la azil, nu am cântat niciodată și nici nu am să cânt, nici n-aș putea. Fără orchestră, n-ar avea niciun farmec”, ni s-a mai confesat artistul Ion Lăceanu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Te-ar putea interesa și: Mesajul sfâșietor al unui cunoscut artist din România, abandonat de 2 ani într-un azil de bătrâni. „Mi-e tare dor de casa mea, de mușcatele din fereastră, de amintirile lăsate de soția mea” EXCLUSIV
Într-un interviu pentru Impact.ro, solistul Ion Lăceanu, care știe să doinească și la os de pește sau la frunză, povestea despre recitalul susținut, în 1963, la Ambasada României, din America, pentru J.F.Kennedy, cu doar câteva luni înainte ca politicianul să fie asasinat:
”Cântam cu mai mulți colegi la Ambasada României din America, pentru corpul diplomatic, erau prezenți J.F.Kennedy și soția lui, Jacqueline Kennedy. Erau atât de eleganți, de joviali. Mi-a plăcut de el, avea carismă, era foarte elegant și un mare iubitor de muzică. Ne-a ascultat, a aplaudat, iar, la sfârșit, el și soția lui ne-au trimis un coș cu flori pe scenă, apoi au dat mâna cu noi.
Pe atunci, soția mea era însărcinată, așa că pe fiul meu îl cheamă și Robert, ca pe fratele lui J.F.Kennedy, nu i-am pus John, pentru că așa mi se zice mie. Am făcut asta în amintirea familiei fostului președinte american. După o jumătate de an, de la acest eveniment, celebrul politician a fost asasinat, vestea m-a cutremurat”.
Cea mai frumoasă piesă cântată de Ion Lăceanu: