Ion Iliescu, în doliu după Oliviu Gherman. Ce dezvăluiri neștiute până acum a făcut

de: Dumitrache Diana
11 08. 2020

Doliu în lumea politică! Oliviu Gherman, fostul președinte al Senatului, a murit. Ion Iliescu a ţinut să transmită un mesaj cu această ocazie nefericită. Cei doi au fost prieteni şi colegi de partid.

Ion Iliescu, în doliu după fostul său coleg, Oliviu Gherman

Vestea că Oliviu Gherman a murit l-a şocat pe Ion Iliescu. Cei doi au fost colegi de partid şi au făcut parte din aceeaşi generaţie de politicieni. În vârstă de 90 de ani, Gherman a fost președinte al Senatului în perioada 1992-1996, fost ambasador la Paris și fost președinte al PDSR (acum PSD). Mai mult, acesta a fost senator de Dolj timp de patru mandate.

Îndurerat, fostul preşedinte al României a transmis, pe blogul personal, un mesaj.

“Am aflat cu profund regret vestea morții lui Oliviu Gherman, fost președinte al Senatului și al FDSN, om politic de înaltă ținută morală. Om de stânga, cu principii de la care nu a abdicat. Membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, a contribuit la definirea viitorului democratic al României ieșite din comunismul ceaușist.

Am lucrat împreună aproape două decenii pentru construirea și consolidarea unui partid de stânga, social-democrat, în România. Un partid care să ducă mai departe valorile și idealurile Revoluției Române. A contribuit, în funcțiile de reprezentare pe care le-a deținut, la definirea cadrului constituțional și la adoptarea noului cadru legal, care să permită revenirea României în concertul națiunilor europene, și apoi integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și în NATO. Este unul dintre politicienii care au contribuit decisiv la succesul Consensului de la Snagov, care a pregătit România pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a scris Ion Iliescu.

Ion Iliescu, în doliu după Oliviu Gherman. Ce dezvăluiri neștiute până acum a făcut

Oliviu Gherman a fost “un exemplu pentru o întreagă generaţie de oameni de stânga”

“I-am apreciat întotdeauna calmul și deschiderea spre dialog, felul în care știa să-și asculte interlocutorii. Om de știință, fizician, profesor universitar, a adus în politică ceva din rigoarea, dar și din deschiderea spre nou, specifice domeniului în care s-a format și afirmat profesional. A fost un exemplu pentru o întreagă generație de oameni de stânga, care au găsit în Oliviu Gherman un model și un sprijin.

Am pierdut un prieten și un camarad în efortul nostru de reconstrucție democratică a României, pentru modernizarea ei, pentru afirmarea stângii moderne într-o țară care se confruntă și acum cu sărăcia și cu inechitățile economice și sociale.

Dumnezeu să-l odihnească! Transmit sincerele mele condoleanțe familiei lui Oliviu Gherman. Ion Iliescu, fost președinte al României”, a continuat Ion Iliescu pe blogul personal.