Iohannis ne pregătește un referendum: ce și-a propus președintele pentru 26 mai

de: Puiu Alexandru
20 03. 2019

Pe 26 mai, vor avea loc alegerile europarlamentare. În aceeași zi însă, Iohannis și-a propus să organizeze un referendum pentru oprirea corupției.

Pe parcursul zilei de ieri, Iohannis a făcut o serie de declarații menite să detalieze planurile sale pe termen scurt și mediu. Cu această ocazie, a insistat pe proiectul său pentru un eventual referendum, a apărat mișcările de protest ale magistraților și, în mod previzibil, a atacat PSD-ul.

Cele mai intereresante afirmații au vizat însă un referendum pentru 26 mai, în aceeași zi cu europarlamentarele. În mod amuzant, proiectul său pentru un eventual referendum a fost declanșat de efortul oficialilor PSD-ALDE de a opri prin lege un astfel de gest din partea președintelui. Cu acea ocazie, Iohannis a contestat la CCR tentativa grupului Dragnea – Tăriceanu de a opri un referendum și a câștigat.

„S-a vorbit mult despre referendum și am spus că lucrurile trebuie evaluate din multe puncte de vedere. Stiți că voința este una și putința este alta. Discuția a revenit și nu a revenit întâmplător. Am primit o lege care clarifica anumite aspecte tehnice, printre care pesediștii introduseseră un paragraf că odată cu europarlamentarele nu se poate organiza nimic altceva. Mi s-a părut suspect de aceea am contestat la CCR. Curtea mi-a dat dreptate. Am început să analizez cum ar fi dacă aș convoca un referendum fix pentru data alegerilor europarlamentare. (…) La început am fost puțin entuziaști. (…) Lucrăm la asta intens, analizăm datele, variantele. Eu sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru 26 mai”, a declarat Iohannis.

Pentru că au mai existat referendumuri în trecut care nu s-au reflectat în nimic, președintele României a adresat și acest scenariu. „Un referendum nu poate să producă o lege, dar poate să exprime atitudinea nației și asta vreau. Îmi doresc ca națiunea română să spună clar dacă mai poate să tolereze corupția și corupții sau trebuie să tragem o linie și să spunem stop”, a concluzionat el.