Ioana și Ilie Năstase, cadou special pentru fiul brunetei. Când are loc nunta lui (exclusiv)

de: Ana Chivu
02 07. 2022

Ioana și Ilie Năstase au pregătit un cadou special pentru fiul brunetei. Unicul moștenitor al femeii are mari emoții pentru că în curând își va conduce aleasa inimii la altar. Petrecerea va ține două zile și două nopți. Ce au pregătit soții pentru tânărul viitor mire? Cu siguranță se va bucura de amintirea deosebită din partea lor. ,,Va fi ceva cu totul special. Poate nu mă veți crede, dar vom sărbători două zile și două nopți, cu două mari petreceri, organizate la două restaurante diferite din zona Constanței”, a mărturisit soția celebrului fost tenismen.

Fiul Ioanei Năstase se căsătorește: ce cadou special urmează să primească?

Actuala soție a celui mai cunoscut tenismen român al tuturor timpurilor trece prin mari emoții. Fiul său urmează să își conducă aleasa inimii la altar.

Femeia trăiește senzații de neuitat și se mândrește cu evenimentul care urmează în acest weekend. Nunta unicului ei moștenitor va dura două zile și două nopți.

„Va fi ceva cu totul special. Poate nu mă veți crede, dar vom sărbători două zile și două nopți, cu două mari petreceri, organizate la două restaurante diferite din zona Constanței.

Nașii fiului meu și a alesei sale sunt machedoni, deci vom încerca cu toții să ne distrăm pe cinste!”, a spus Ioana Năstase, pentru impact.ro.

,,Va fi ceva de neuitat”

Vineri după-amiază Theodor și Geylam și-au unit destinele în fața unui reprezentant oficial al statului român. O primă petrecere urmează chiar zilele acestea, iar punctul central va fi show-ul oferit de nimeni altul decât Adi Minune.

Azi, după orele prânzului, cei doi proaspeți miri vor merge la biserică pentru a-și oficializa relația și în fața Domnului. Ei își vor aștepta invitații mai apoi la petrecerea a doua de la restaurant. Soția lui Ilie Năstase spune că se așteaptă să participe foarte mulți oameni care îi iubesc pe tinerii îndrăgostiți.

„Vom avea sigur și muzică românească, dar și machedonească sau turcească. Va fi ceva de neuitat, sunt sigură!”, a dezvăluit aceeași Ioana Năstase.

„Sigur că mai am câteva surprize pentru copii’

Soacra mică l-a adus pe Adi Minune la nunta celor doi ca un cadou, dar mai are ceva special pregătit pentru fiul ei. Mai exact, este vorba despre un sejur de zece zile în Maldive, unde tinerii se pot relaxa după trăirile intense de după nuntă.

„Sigur că mai am câteva surprize pentru copii, dar toate la timpul lor”. „Nu vor avea parte de tradiționala lună de miere. În primul rând din cauza faptului că Theodor are pe mână o companie care în această perioadă a anului este extrem de prinsă, activând în domeniul agricol.

Practic, suntem în perioada recoltării grâului, orzului și rapiței, iar asta nu-i va permite să stea prea mult timp departe de munca sa.

Mai târziu, dacă ar fi făcut-o ar fi intrat în perioada recoltării porumbului și a florii-soarelui, așa că între cele două a preferat-o p-asta!”, a mai povestit Ioana Năstase.