16 nov. 2021 | 00:02

Întrebările la care trebuie să răspundă oamenii înainte să cumpere o casă. Nu face aceste greșeli

Știri generale
Întrebările la care trebuie să răspundă oamenii înainte să cumpere o casă. Nu face aceste greșeli
Să cumperi o casă este ușor, dar dacă nu iei în calcul totul s-ar putea să ai surprize

Ni se întâmplă și celor mai buni dintre noi. Într-un moment te uiți nevinovat pe lista de anunțuri, iar în clipa următoare îți planifici viața într-un oraș unde ai găsit o casă veche a visurilor tale la un preț aparent accesibil. S-ar putea chiar să treceți la pasul următor și să vedeți casa în persoană și să vă dați seama de două lucruri. Faptul că ceea ce ați ales, casa visurilor, are nevoie de multă muncă. Dar și că ar trebui să vă puneți niște întrebări înainte de merge mai departe cu achiziția casei respective.

Ce ar trebui să întrebi înainte de a achiziționa o casă

Indiferent de câte emisiuni de pe HGTV urmărești despre case vechi care au finaluri fericite, realitatea nu este întotdeauna la fel de bună. Indiferent de momentul în care a fost construită casa și de starea ei actuală, dacă vă aflați în situația în care vă pregătiți să faceți o ofertă, puneți-vă mai întâi câteva întrebări pentru a vă asigura că este într-adevăr casa potrivită pentru voi și pentru bugetul de care dispuneți.

Prima întrebare la care ar trebui să vă răspundeți, chiar dacă ați descoperit casa visurilor voastre este următoarea:

Care este bugetul meu total pentru o casă?

Ar putea fi o pierdere de timp să începeți să vă uitați la case fără să înțelegeți cât de mult vă puteți permite. În afară de prețul de vânzare, trebuie să luați în considerare și alte costuri suplimentare, cum ar fi impozitul pe proprietate, asigurarea proprietarilor, cotizațiile la asociația de proprietari, întreținerea curentă a casei și orice renovare pe care doriți să o faceți.

Să-i arătați vânzătorului că ai mijloacele financiare pentru a cumpăra casa este important dacă doriți ca oferta să fie acceptată. Acest lucru înseamnă să obțineți o preaprobare pentru un credit ipotecar. O altă întrebare ar fi

Forțez norocul ca lucrurile să funcționeze?

A fi capabil să „îți permiți o casă” merge mult mai departe de faptul că, ipotetic, poți asigura fondurile pentru un avans și poți obține un credit ipotecar. Include, de asemenea, toate reparațiile, impozitele, taxele de întreținere, utilitățile și cine știe ce altceva mai apare în timp. Asigurați-vă că luați toate acestea în considerare și fiți realist cu privire la ceea ce vă puteți permite.

O altă întrebare care ar trebui să ne-o adresăm înainte să cumpărăm o casă este:

Casa satisface nevoile tuturor?

Dacă locuiți singur, acest lucru nu este o problemă, dar dacă locuiți cu un partener sau cu familia, asigurați-vă că locuința se potrivește pentru toată lumea, nu doar pentru dumneavoastră.

Sunteți dispus să renunțați la procedura de inspecție?

Este o piață a vânzătorilor, așa că, dacă încercarea voastră de a vă face oferta să iasă în evidență este de a renunța la procedura de inspecție, acest lucru ar putea fi o problemă pe termen lung. S-ar putea să apară ceva în raportul de inspecție care să vă schimbe complet entuziasmul de a cumpăra casa, și atunci toate planurile să vă fie date peste cap. Este bine să vă gândiți la acest aspect.

Sunteți dispus să ignorați constatările din raportul de inspecție?

Dacă sunteți dispus să treceți peste acest aspect, s-ar putea ca acesta să nu fie locul potrivit pentru tine. Dacă inspecția vine cu semnale de alarmă care încearcă să vă spună că nu este casa potrivită pentru voi, ar fi cazul să țineți cont de ele. Odată ce începeți să vă imaginați într-o casă sau să vă vedeți crescând copii într-o casă de acest gen, este foarte greu să renunțați, dar totuși specialiștii spun că ar fi cazul să nu treceți atât de ușor peste acest punct important.

Sunteți în stare să faceți toate reparațiile de care are nevoie casa?

Ar trebui să fiți conștienți de faptul că emisiunile de îmbunătățire a locuinței arată doar o mică parte din întregul proces de renovare. Este foarte multă muncă. Și, de asemenea, costisitoare. Dacă nu aveți abilitățile necesare pentru a o face singuri sau banii necesari pentru a angaja oameni care să facă reparațiile, este timpul să treceți peste, și mai bine să căutați o casă nouă, gata pregătită, chiar dacă suma va fi mai mare decât cea pe care ați da-o pentru casa visurilor voastre.

Care este istoricul de vânzări al casei?

Ar fi cazul să faceți o mică cercetare și să aflați istoricul de vânzări al casei. Dacă aceasta a trecut frecvent de la un proprietar la altul, nu este un semn bun și ar trebui să aflați de ce se întâmplă acest lucru.

Concluzie

Oricât de dureros ar fi să renunți la ceea ce crezi că ar putea fi casa visurilor, realitatea este că s-ar putea să nu funcționeze. Și este mai bine să știți asta acum, decât după ce actele sunt semnate și după ce deja ați plătit-o. Odată ce acest lucru s-a întâmplat, va fi foarte greu să mai dați înapoi.