07 dec. 2022 | 15:05

Interviu savuros cu Victor Dorobanțu, Mână din „Wednesday”. Ce spune despre Jenna Ortega. „Cel mai apropiat mi-a fost Luis Guzman” VIDEO EXCLUSIV

Monden
Interviu savuros cu Victor Dorobanțu, Mână din „Wednesday”. Ce spune despre Jenna Ortega. „Cel mai apropiat mi-a fost Luis Guzman” VIDEO EXCLUSIV
Interviu savuros cu Victor Dorobanțu, Mână din „Wednesday”
Victor Dorobanțu este magician, iar viața lui s-a schimbat radical de când a prins rolul “The Thing” sau ”Mână”, din serialul “Wednesday”, producție Netflix. Tânărul în vârstă de 25 de ani l-a convins pe regizorul Tim Burton că este omul potrivit, ceea ce s-a și întâmplat. În interviul exclusiv pentru Playtech Știri, Victor ne-a povestit care a fost cea mai grea scenă și cum a fost a fost colaborarea cu actorii de la Hollywood. Luis Guzmán (n.r. Gomez Addams) i-a fost apropiat atât pe platourile de filmare, cât și în afara lor, cei doi împărțind pălinca românească și tequilla. La premiera serialului, din America, românul a făcut senzație cu bijuteria unicat, care înfățișează personajul interpretat de Victor, iar creatorul inelului, Andrei Coman, ne-a asigurat că ”Mâna” de pe inel este întocmai cu cea din film, având toate cicatricile evidențiate. Victor Dorobanțu și Andrei Coman s-au numărat, marți seară, printre invitații unui eveniment organizat de un celebru magazin de încălțăminte din România.

Victor Dorobanțu: “A fost o scenă fenomenală și de grea și de frumoasă”

  • Playtech Știri: Felicitări pentru rolul “Thing”, din celebrul serial ”Wednesday”, de pe Netflix. Cum este să trăiești la 25 de ani un asemenea vis?

Victor Dorobanțu: Este copleșitor! Nu am cuvinte. Am avut momente în care efectiv am dat pe afară de fericire, am avut momente în care am explodat în lacrimi. E ceva la care nu mă așteptam, nu sunt obișnuit cu lucrul acesta. Eu până acum am făcut doar magie în România și acum fac actorie în toată lumea. A fost un șoc.

  • Care a fost cea mai grea scenă de interpretat și la care s-au tras cele mai multe duble?

Ca să nu dau spoil pentru fani, este o scenă în care Thing aproape moare, dar ca să nu descriem foarte mult scena, aceea a fost cea mai grea scenă pentru mine. Am tras nu știu câte zeci de duble. Aparent, prima era cea mai bună, dar Tim Burton a vrut să o vadă de mai multe ori. A fost o scenă fenomenală, și de grea și de frumoasă, sunt mândru de ea, pentru că am înțeles că a fost singurul moment din tot serialul care i-a făcut pe oameni să plângă.

  • Ești în cărți acum pentru alte producții?

Sunt în căutare și ei sunt în căutarea mea, ca să spun așa, vedem pe viitor. Momentan, sunt dedicat acestui serial, dacă se va continua sau nu, nu știm. Dar, da, îmi doresc să fac și mai multe chestii și nici magia nu o să o las deoparte.

Victor Dorobanțu: “Catherine Zeta Jones este feminitatea întruchipată”

  • Cum a fost lucrul cu actorii principali din serial?

Nici nu știu cu care să încep. Cel mai apropiat mi-a fost Luis Guzmán, a fost ca un tată pe set, să spun așa, el m-a învățat foarte multe lucruri, din experiența lui, el a stat cu mine să împărtășim pălinca românească și tequilla lui. A fost cel mai apropiat de mine.

Iar restul, toți s-au purtat fenomenal cu noi. Jenna Ortega este un om senzațional, doar că ea avea momente în care intra prea mult în rolul lui Wednesday, și în realitate, iar Catherine Zeta Jones (n.r. Morticia Addams), că multă lume mă întreabă cum este, este feminitatea întruchipată într-o singură persoană, toată, de pe tot globul, într-o singură persoană, un om de nota 1.000, nu știu cum să spun, iar per total toată lumea s-a purtat extraordinar.

Relația dintre români și străini a mers perfect, s-a lucrat senzațional, ei au fost impresionați de modul de lucru al românilor și viceversa. Nu am cuvinte să descriu chestia asta care se întâmplă. Și la fel de când s-a lansat serialul până acum cu recorduri doborâte și reacțiile oamenilor din întreaga lume față de personajul meu, urcarea imensă pe imdb, că am ajuns pe locul 58 din lume. Nu înțeleg! Ciupiți-mă, să văd dacă sunt aici!

Victor Dorobanțu: “Fericirea asta m-a făcut să fiu responsabil”

  • Care crezi că au fost atuurile tale la acel casting? Ați rămas într-o formula de trei și tu ai fost alesul.

Nu am apucat nici pe Tim Burton să-l întreb de ce m-a ales. Probabil și faptul că sunt magician m-a ajutat cu dexteritate și repetivitatea de a face un lucru până la perfecțiune. Nu știu, am fost și foarte pasionat de personaj, adică toată fericirea asta m-a făcut să fiu responsabil, să nu dezamăgesc și cam atât.

  • Cum s-a schimbat viața ta în urma acestui rol? Deja toată lumea vorbește despre tine și despre personajul interpretat.

De o săptămână încoace, de la lansare și până acum, a explodat. Adică rețelele sociale sunt bombardate nonstop și încerc să acopăr, să răspund cât mai multor oameni, mai ales românilor noștri. Nu știu, totul a început să vină frumos spre mine și faptul că acum mai mulți ochi care mă privesc din jurul globului, încerc să profit și să fac mai mulți oameni fericiți cu ce pot eu să fac ca artă.

Povestea inelului admirat și de regizorul Tim Burton

Victor Dorobanțu a purtat, luna trecută, la premiera “Wednesday”, din Los Angeles, un inel care are inscripționată Mâna, personaj pe care l-a interpretat în celebrul serial de pe Netflix.

Mai multe detalii, despre bijuteria unicat, ne-a oferit creatorul ei, Andrei Coman.

“Victor a venit la mine și mi-a povestit despre toată experiența asta. Ne-am gândit cum am putea să surprindem într-o bijuterie povestea lui în filmul respectiv. Ne-am gândit ce i-ar lipsi lui Mânuță, să îi facem o față, să îi facem mâna întreagă, să îi punem o bijuterie. El este o poveste în sine și atunci dacă îl punem pur și simplu să se odihnească pe un inel, eu zic că am surprins întreaga poveste. De la asta am pornit și la asta am ajuns cu inelul acesta, care este unicat. Asta am făcut pentru celebrul domn și sunt foarte fericit, ținând cont pe unde a trecut și pe unde a ajuns”.

Creația lui Andrei a fost remarcată inclusiv de regizorul Timp Burton. “Da, a fost foarte lăudat la Hollywood, inclusiv de Tim Burton în persoană. Văzuse la story-uri și când am ajuns acolo: “Arată-mi inelul!” Nici eu nu mă așteptam, e ceva deosebit și se vede că este muncit!”, a spus, pentru Playtech Știri, Victor Dorobanțu.

“La poveste am lucrat destul de mult, ne-am tot gândit mai mult de o lună, după care, când am avut ideea, inelul a fost făcut pe bucăți practic. Este inelul de bază, după care am făcut practic mânuța pe care am prins-o pe inel, asta a mai însemnat încă o săptămână, după care a urmat partea de acoperit cu aur. Ulterior, după ce a fost gata, i-am făcut cicatricile. Dacă te uiți de aproape, o să vezi că este exact cum este în serial, adică este sută la sută ca acolo, are toate cicatricile pe numărate! Procesul de producție a durat undeva la vreo trei săptămâni, fără partea de gândire”, a conchis bijutierul.

 

Video: Daniel Bălan

foto de la filmari: Facebook

Parteneri
Silviu Prigoană, ultimele dorințe înainte de a muri. Ce a putut să spună cu doar puțin timp înainte să treacă în neființă
Redactia.ro
Cum arată cavoul-palat unde va fi înmormântat Silviu Prigoană?! A cerut să fie înhumat la secret, exact ca tatăl său?! Regina Întunericului: „Dacă nu-i respectăm dorința, se supără!”
Click.ro
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu Rusia
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Băieții cei mari au făcut 'fortăreață' în jurul tatălui lor. Cum l-au onorat pe Silviu Prigoană în ultimul lui drum spre casă
Unica.ro
Silviu Prigoană a fost deja înmormântat. Adriana Bahmuțeanu: Cum să duci doi copii, noaptea, într-un cimitir?
EVZ.ro
Fiica lui Ioan Crișan, acuzată că ar fi plănuit asasinarea tatălui ei, și cei doi complici au fost arestați preventiv. Cum a motivat instanța decizia, după ce în octombrie toți trei au fost eliberați
Spynews
Au scăpat de datorii. Românii care NU mai dau bani la stat. Termen nou, 20 decembrie
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României! CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns: „Cum să duci doi copii, noaptea, într-un cimitir?”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro