Interlopul Fane Căpățână s-a trezit cu mascații la ușa sa după ce a încercat să înșele un muncitor străin, folosind metoda „Maradona”. Bărbatul, căutat de mult de Poliție, urmează să rămână după gratii 30 de zile. Cum a acționat pentru a-și păcăli victima.
Intervenție de urgență a mascaților, care l-au surprins în această dimineață pe interlopul Fane Căpățână, care era căutat de mai mult timp de Poliție. Acesta s-a dat drept polițist pentru a-i cere unui muncitor român suma de 2.500 de lei.
Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei a dezvăluit cum s-a desfășurat înșelătoria. Se pare că interlopul ar fi oprit pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei un bărbat în fața căruia s-ar fi prezentat drept polițist, arătându-i chiar și o legitimație falsă. Ulterior, victima a bănuit că ceva nu este în regulă, așa că a depus plângere la Poliție, iar mascații au pornit pe urmele suspectului.
„Un cetățean străin a sesizat secția 26 poliție cu privire la faptul că în timp ce se afla pe o stradă din sectorul 4 a fost abordat de un bărbat care i-a prezentat o legitimație de la antidrog și i-a solicitat să-i facă un control corporal. Acesta i-a sustras banii pe care îi avea în portofel și a plecat într-o direcție necunoscută”, a explicat sursa citată.
Astfel, mascații au descins acasă la Fane Căpățână, chiar de la primele ore ale dimineții, fiind găsit în propiul apartament cu banii furați: „Poliția! Deschide! Spargem ușa, deschide!”, l-au intimidat forțele de ordine.
Potrivit Poliției, Fane Căpățână mai are și alte antecedente, el fiind căutat de Poliție și pentru alte înșelătorii. Interlopul este recidivist, el fiind eliberat în vară după ce fusese condamnat pentru alte înșelăciuni similare.
Mai mult, metoda „Maradona” este una dintre metodele folosite cel mai des de interlop pentru a înșela cetățeni străini, având din acest motiv mai multe condamnări penale.
Înșelătoria lui este dusă la cel mai înalt nivel, astfel că polițiștii au găsit în timpul perchezițiilor chiar și un girofar, pe care îl folosea cel mai probabil în misiuni „speciale”.
Pentru a evita să fim victimele unor astfel de înșelăciuni, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei a explicat în ce condiții am putea fi supuși unui control corporal ț ice nu trebuie să permitem.
„Niciun polițist nu va veni vreodată să facă un control corporal și să ridice anumite sume de bani, fără să fie condusă persoana la secție, solicitat un apărător”, a transmis sursa citată.
După capturarea sa, Fane Căpățână a fost arestat preventiv 30 de zile pentru uzurparea calității de polițist, dar și pentru înșelăciune.