Lucian Mîndruță a povestit pe Facebook o întâmplare de care a avut parte în timp ce aștepta să decoleze de pe aeroportul Otopeni. În ziua în care ciclonul Ashley urma să ajungă în România, fostul prezentator a asistat la o scenă atipică, chiar la îmbarcarea în avion.
Alertele de vreme rea i-au determinat pe unii români să își amâne planurile de călătorie. Lucian Mîndruță a povestit pe conturile lui de socializare o întâmplare de care a avut parte duminică, pe aeroportul Otopeni. Fostul prezentator TV s-a îmbarcat într-un avion cu destinația Istanbul, însă doi pasageri ai cursei au refuzat să zboare, din cauza aeronavei cu care urmau să se deplaseze și a condițiilor meteo anunțate.
Într-o postare pe Facebook, Mîndruță a povestit cum a decurs dialogul dintre însoțitoarea de bord și un alt membru al echipajului, după ce două persoane au refuzat îmbarcarea și au cerut să se întoarcă la terminal.
”Ieri, la Otopeni, cursa de Istanbul. Ne dăm jos din autobuz la avion, ne îmbarcăm, toată lumea pe scaune și… stăm. Și după vreun minut aud în spate stewardesa, vorbind (presupun că în walkie talkie): Avem doi pasageri care vor să se întoarcă în terminal! Apoi tace. Nu aud ce zice interlocutorul.
Da, trimiteți un bus să îi ia! revine stewardesa. Să le facem și actele, că rămân aici. Au doar bagaj de mâna. Liniște din nou. Și apoi, finalul. De ce? Nu știu. S-au dat jos din autobuz, au văzut avionul… ( un ATR-72, din acela cu elice și mai mic un pic)… și au zis că ei nu se urcă în el! După o mică pauză, doamna continuă: Da, le-am zis că e sigur, avion de ultimă generație, are trei ani! Da’ n-au vrut să mă asculte!”, a relatat Lucian Mîndruță.
În cele din urmă, pasagerii au fost preluați de autobuzul care îi adusese pe pistă și duși înapoi la terminal.
”Am mai stat cinci minute, timp în care am auzit ceva parlamentări afară. Probabil încerca să îi mai convingă o dată. Și-apoi am auzit ușa închizându-se și-am văzut autobuzul plecând, cu doar doi pasageri. Afară era un pic de vânt, ceva nor și tocmai trecusem prin două Ro-Alert în vreme ce așteptam să ne îmbarcăm.
Au contribuit toate astea – spaima artificială de un ciclon electoral – la frică a doi oameni care n-au avut încredere că un avion mic îi poate duce printr-o furtună uriașă, anunțată cu toate trompetele de cel puțin trei zile? Nu știu. Voi să-mi spuneți. Eu vă spun doar că ciclonul Ashley a lăsat în urmă doi sinistrați. Îi gășiți și azi la Otopeni, cred, că ieri nu mai era nicio cursa”, și-a încheiat postarea Lucian Mîndruță.