Întâlnirea emoționată pe care a avut-o George Burcea. Și-a respectat promisiunea făcută unei persoane dragi: “A plâns de când am ajuns acolo” EXCLUSIV

de: Andreea Archip
24 07. 2022

George Burcea și-a respectat promisiunea și i-a făcut o mare bucurie bunicii sale în vârstă de 85 de ani, dându-i ocazia să își cunoască și cea de-a doua strănepoată, pe Clara, în vârstă de 3 ani și 5 luni. Fostul soț al Andreei Bălan a petrecut câteva zile cu copilele în satul Puțureni, locul unde el a copilărit. Din această escapadă a lipsit motivat Vivina Sposub, iubita actorului.

George Burcea, întâlnire emoționantă. Unde și-a dus actorul fetițele pe care le are cu Andreea Bălan

George Burcea a avut parte de o întâlnire emoționantă, pe meleagurile natale, unde s-a întors, de această dată, alături de cele două fete. Cum escapada a fost programată în timpul săptămânii, actorulului nu i-a fost alături iubita sa, Viviana, întrucât de luni până vineri, aceasta dă trezirea la Kanal D în emisiunea “Dimineața cu noi”, împreună cu Bursucu și George Tănase.

„Acum vreo două săptămâni am fost cu fetele la bunica și la străbunica fetelor. Am stat acolo câteva zile, a fost superb. Le-am dus la porumb, la grâu, la ovăz, au văzut toate lucrurile, le-am dat cu căruța, cu calul. Am scos apă din fântână, au băut apă din găleată. Acolo am copilărit: la Puțureni. Străbunica are 85 de ani, a plâns de când am ajuns, de când am coborât din mașină până când am plecat, a plâns încontinuu. A fost fericită. A fost prima oară când a cunoscut-o pe cea mică și a doua oară când a văzut-o pe cea mare”, a declarat, în exclusivitate pentru Impact.ro, George Burcea.

De ce a lipsit Viviana Sposub de la emoționanta întâlnire

Chiar dacă nu i-a fost alături în această escapadă în familie, Viviana a ținut legătura cu ei prin intermediul telefonului.

“Au fost în timpul săptămânii, iar eu munceam. Am program și nu am cum să lipsesc de la matinal, la acest job chiar nu ai cum să îți iei liber. Îmi trimiteau filmări, erau fetele desculțe, alergau prin iarbă”, ne-a povestit Viviana la petrecerea Kanal D & Radio Impuls. Vedeta TV a cunoscut-o pe bunica iubitului său, anul trecut, de Crăciun.

George și Viviana vor o vacanță romantică

George Burcea și iubita lui au în plan un concediu în doi, în luna august. Îndrăgostiții nu au stabilit destinația, însă escapada lor trebuie să fie neapărat în cele două săptămâni când matinalul de la Kanal D intră în vacanță.

“Ne-am tot uitat pe oferte, am fost și la agenții, dar suntem oamenii care iau vacanță pe ultima sută de metri. Viviana are acum un program, dar eu azi pot să fiu liber, mâine pot să fiu ocupat. Și atunci luăm pe ultima sută de metri, dar o să vedem, probabil, după 3-4 august, încolo, o să vedem unde o să mergem. Cu siguranță mergem. Va fi o vacanță pentru noi, pentru că s-a muncit. După atâta muncă, cred  că merităm. Oricum suntem împreună 24 de ore din 24 de ore, dar merităm să fim și în vacanță fără telefoane, fără muncă, fără joburi”, ne-a povestit George Burcea.

Actorul și vedeta Kanal D s-au cunoscut în urmă cu aproape doi ani pe platourile de filmare ale unei emisiuni TV, unde s-au și îndrăgostit. După terminarea concursului, George și Viviana s-au mutat împreună. Între ei există o diferență de vârstă de 9 ani și sunt amândoi din Botoșani.