Institutul de Pneumologie Marius Nasta, în carantină. Cine a furat toate cutiile cu măștile sanitare
Directorul Spitalului de Pneumologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a decis ca instituția pe care o conduce să intre în carantină. Astfel, aparținătorii nu vor mai avea dreptul să facă vizite, în funcție de cât durează epidemia de gripă.
Motivul halucinant pentru care Mahler a luat decizia carantinei
Isteria provocată de epidemia de Coronavirus induce în oameni comportamente aberante. Nu puțini au fost cei care, aflați în vizită la rude, au plecat cu toată cutia de măști sanitare de protecție. Acest comportament cu totul și cu totul bizar a făcut-o pe Beatrice Mahler să decidă să închidă spitalul. „Pacienții sunt primii care au nevoie de măști„, a spus aceasta.
Ea a adăugat că, începând cu primele trei săptămâni din februarie, consumul de măști sanitare a crescut cu 30% din cauza gripei sezoniere. Managerul spitalului Marius Nasta a adăugat că, din cauza panicii, comportamentele oamenilor s-au agravat. „(…) de multe ori, persoane care veneau la Institutul „Marius Nasta” sustrăgeau întreaga cutie de măști puse la dispoziție pentru pacienți și pentru aparținători. Asta ne-a făcut să drămuim cu mare atenție resursele pe care le avem, pentru că e important să avem grijă de pacienții care sunt internați în institut”.
Pacienții au întâietate în cazuri de acest fel
Chiar dacă măști de protecție există, încă, în institut, managerul Beatrice Mahler se teme că nu va găsi suficiente unități pentru următoarea aprovizionare. „Cel mai mare pericol acum este epidemia de gripă, pacienții trebuie să fie protejați”, a spus ea.
Decizia managerului de la Nasta vine în contextul în care crește numărul de infectări cu Coronavirus. Psihoza de masă a infecției cu Coronavirus a dus la comportamente aberante ale oamenilor. Aceștia au început să fure măștiele de protecție din spitale, au devalizat magazinele, au exagerat cu acumularea de alimente pentru eventuale perioade de carantină. Departamentul pentru Situații de Urgență e de părere că România nu va fi ocolită de infecție.