Înșelată și abandonată de iubitul faimos, vedeta de la ProTV și-a pierdut locul de muncă din cauza lui. Povestea de acum mulți ani care o „bântuie” și azi pe Iulia Pârlea
Iulia Pârlea este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite prezențe ale postului Pro TV. Vedeta are o mulțime de fani, o carieră de succes și se consideră împlinită, dar lucrurile nu au stat mereu așa. A fost supusă de viață unor grele încercări, care i-au marcat complet viața. A ajuns să își piardă locul de muncă pentru iubire, dar a rămas apoi tot singură.
Iulia Pârlea, părăsită de cel pentru care a renunțat la tot
Iulia Pârlea este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România. Vedeta este o apariție foarte plăcută și îndrăgită, mereu cu zâmbetul pe buze, dar se pare că viața ei nu a fost mereu roz. A întâmpinat mai multe greutăți de-a lungul timpului, dar o dramă a marcat-o cu adevărat și nu poate uita de ea nici acum.
Totul s-a întâmplat în urmă cu mai bine de 10 ani, când se iubea cu marele fotbalist Gabriel Torje. Cei doi au fost împreună timp de doi ani, dar părea că au o relație serioasă, care urma să se concretizeze, dar se pare că s-a consumat mai repede decât ne așteptam.
Cei doi s-au iubit nebunește, au trecut prin multe împreună, dar au ajuns la final de relație rapid. În vara anului 2013, Torje a cerut-o în căsătorie pe Iulia, acesta fiind marele vis al tinerei de atunci. De dragul fotbalistului, chiar și-a dat demisia, pentru a se muta alături de el în Spania.
Totuși, peste doar câteva luni, cei doi iubăreți s-au despărțit, iar Iulia Pârlea a revenit în România. Se zvonea că acesta o înșelase, motiv pentru care ea a decis să rupă logodna.
Cu ce se ocupa Iulia înainte de televiziune
Iulia Pârlea are o experiență de ani buni în jurnalism, respectiv televiziune și radio, dar se pare că prima ei iubire a fost cu totul alta. Dacă acum o cunoaște toată lumea de pe micile ecrane, mai ales de la ProTV, se pare că înainte nu era deloc faimoasă.
Mai exact, înainte de a apărea pe sticlă, vedeta a cochetat cu modellingul. Cariera ei de model, însă, a durat doar un an, pentru că a renunțat la ea pentru a se lansa în televiziune.
Mărturisește că nu era atât de dedicată, pentru că niciodată nu s-a considerat o femeie frumoasă și cu greu a acceptat că are trăsături speciale.
„Sincer, nu-mi mai aduc aminte. A fost o întâmplare ca și televiziunea, dar cariera mea de model a durat foarte puțin, cred că un an, după care am intrat în televiziune și am renunțat la modelling.
Cel mai mult m-a susținut mama mea. Să vă spun un secret și poate nimeni nu o să mă creadă, mie mi-a luat foarte mulți ani să-mi accept frumusețea. Mie și acum dacă îmi spune cineva că sunt frumoasă, am așa o atitudine …bine”, a declarat Iulia pentru Impact.ro.