Inna este una dintre cele mai apreciate artiste din România, atât în țară, cât și în străinătate. Nu doar vocea și prezența scenică o ajută să fie mereu la înălțime, ci și felul în care arată. Artista nu se ferește să își pună în valoare formele de câte ori are ocazia, iar o ședință foto în lenjerie i-a pus pe jar pe cei care o urmăresc.
Inna nu încetează să își surprindă fanii de pe Instagram cu tot felul de apariții provocatoare. Artista acordă o mare atenție felului în care arată și își pune în valoare silueta, de fiecare dată când are ocazia, în ținute care mai de care mai provocatoare. Cântăreața a făcut recent o ședință foto în lenjerie intimă, iar cei care au văzut imaginile au copleșit-o cu aprecieri și comentarii.
Îmbrăcată cu o bustieră neagră, un slip cu talie înaltă și o pălărie cu imprimeu maro, Inna a pozat pentru a promova un nou proiect muzical la care a lucrat intens în ultima perioadă. Peste 30.000 de oameni au apreciat imaginile de la ședința foto și i-au transmis în comentarii că abia așteaptă să iasă materialul pe piață.
Artista se pregătește să lanseze un nou album, care va include atât melodii în limba engleză, cât și în spaniolă. Unele dintre piese au fost lansate deja ca atare, iar fanii așteată cu sufletul la gură să poată asculta albumul integral.
De când s-a lansat în muzică, Inna a cucerit publicul de pe toate continentele cu piesele ei. Muzica ei se acultă peste tot în lume, iar artista este apreciată din Asia până în Africa și America Latină, având concerte peste tot. Inna a vorbit, la un moment dat, despre succesul ei și a spus că este o muncă de echipă în spatele fiecărui hit. De asemenea, pentru a avea succes internațional, o piesă trebuie să respecte câteva criterii.
”Sunt câteva lucruri foarte simple, pentru ca o piesă să devină hit internațional. Este foarte important ca oamenii să înțeleagă versurile, nu cunoaștem cu toții limba engleză, dar asta nu înseamnă că nu poți înțelege când cineva își exprimă sentimentele. Cuvintele simple și ușor de reținut sunt un succes pentru publicul din diverse țări.
Trebuie să fie catcy, să reținem vorbele și nu să le facem prea complicate. Acesta ar fi prima condiție. În al doilea rând, trebuie să fie o magie în care ascultătorul face legătura cu artistul, care e acea persoană care îți aduce la cunoștință vorbele și linia melodică, iar în al treilea rând este vorba despre munca unei echipe”, spunea Inna, anul trecut, într-un interviu la Radio România Actualități.