Răsturnare de situație în cazul cântăreței de muzică lăutărească Gabi Luncă. Aceasta nu va mai fi înmormântată astăzi, ci, cel mai probabil, marți. Trupul interpretei nu a fost încă ridicat de familie de la Spitalul Ilfov, unde solista și-a dat ultima suflare.
Este mare discreție din partea familiei, dar și din partea Spitalului Județean Ilfov. Sursele Antena 3 au dezvăluit că înmormântarea nu va mai avea loc astăzi, ci în ziua de marți, cel mai probabil. Trupul solistei va fi ridicat de familie din unitatea medicală abia mâine.
Rudele și apropiații își doresc să o conducă pe ultimul drum pe Gabi Luncă într-un mod obișnuit. Astfel, și-au exprimat dorința de a depune o cerere de autopsie. Încă nu s-a făcut acest demers. Corpul neînsuflețit al artistei va fi luat din Spitalul Ilfov și dus la INML, iar mâine ar putea urma și înmormântarea.
Pe de altă parte, se speculează că, deși se va realiza autopsia, aceasta tot nu va putea fi îngropată fără sigiliu pe sicriu. Chiar dacă înainte de deces aceasta nu mai avea COVID-19, testele PCR ieșeau negativ, avea sechele COVID-19 foarte puternice.
În vârstă de 83 de ani, Gabi Luncă, una dintre cele mai mari voci ale muzicii lăutărești din România, a pierdut lupta cu boala. Anunțul trecerii sale în neființă a fost făcut de una dintre fiicele artistei, pe pagina de Facebook, unde a postat o fotografie cu mamei sale, alături de soțul ei, acordeonistul Ion Onoriu, decedat în urmă cu mai bine de două decenii.
„După 23 de ani, din nou împreună! Cântă împreună celui pe care L-au iubit și L-au slujit o viață întreagă! O să ne revedem…”, a notat Rebeca Onoriu.
Infectată cu SARS-CoV-2, artista a început să se simtă rău în urmă cu două săptămâni. A ajuns de urgență la spital. „Starea mamei s-a deteriorat rapid”, spunea fiica Estera Onoriu. Pe 13 martie, Gabi Luncă a fost internată la Spitalul Ilfov de urgență. În ultimele zile de viață, starea de sănătate a artistei s-a deteriorat constant, iar unele surse susțin că aceasta ar fi contractat o infecție nozocomială în urma perioadei petrecute în spital.