Ingredientul care nu are ce căuta în salata boeuf. Multe gospodine îl pun, însă strică gustul preparatului

de: Ioana Bucur
07 12. 2022

Pentru români, prima lună de iarnă înseamnă pregătirile pentru sărbători. În mod tradițional, nu poate exista masă de Crăciun sau de Revelion de pe care să lipsească cel puțin un platou frumos ornat cu celebrul preparat. Dacă nu vrei să dai greș, trebuie să știi care este ingredientul care nu are ce căuta în salata boeuf. Multe gopodine îl folosesc fără să își dea seama că, de fapt, îi strică gustul.

Sfaturi pentru cea mai bună salată boeuf

Pe măsură ce ne apropiem din ce în ce mai mult de Crăciun, gospodinele din toate colțurile țării își pregătesc listele de cumpărături. Printre preparatele ce nu au cum să lipsească de pe mesele românilor, în afară de sarmale, friptură și cozonac este tradiționala salată boeuf.

Nu este un preparat deloc simplu de făcut, durează destul de mult, procesul este unul migălos și sunt multe lucruri ce pot merge prost. Cu toate astea, ce ar fi o masă de Crăciun sau de Revelion fără platoul frumos ornat?

Dacă îți dorești rezultate ca la carte sau ca la mama acasă, trebuie să ții cont de câteva sfaturi de aur. În primul rând, este foarte importantă alegerea cărnii. Folosește mereu carne de vită pentru că aceasta îi va da acel gust senzațional.

Ingredientul pe care nu ar trebui să îl adaugi niciodată în acest preparat

O atenție sporită trebuie acordată și castraveților și gogoșarilor murați. Dacă nu au fost preparați de tine, ci cumpărați fie din piață, fie de la supermarket, gustă-i înainte de a-i adăuga în compoziția salatei. Dacă sunt dulci, nu vor acri preparatul și îi vor schimba complet gustul. Nu uita să îi storci foarte bine după ce îi toci, pentru a elimina orice surplus de lichid din ei care ar putea afecta consistența.

Ingredientul care nu are ce căuta în salata boeuf niciodată este, din nefericire, adăugat de foarte multe gospodine, fără să își dea seama că, de fapt, îi strică gustul.

Din lipsă de timp sau pentru că, pur și simplu, nu vor să o prepare în casă, aleg să folosească maioneză cumpărată din comerț. O mare greșeală, atrag atenția bucătarii profesioniști. Potrivit acestora, cea mai gustoasă, dar și sănătoasă, este maioneza făcută chiar de noi.