Vești bune pentru români în pandemie! Miercuri seară, Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare a făcut anunțul mult așteptat. Așadar, România va începe de la 1 februarie vaccinarea cu vaccinul dezvoltat de compania americană Moderna.
Potrivit CNCAV, de la 1 februarie, în centrele de vaccinare se va începe administrarea serului dezvoltat de gigantul farmaceutic Moderna. Pentru acest vaccin rapelul se va realiza la 28 de zile. De asemenea, începând cu data de 28 ianuarie 2021, se pune în aplicare procesul de reprogramare a persoanelor din etapa a doua de vaccinare din categoria domeniilor esențiale.
Așadar, o persoană care a fost inițial programată pentru vaccinare la data de 28 ianuarie va fi reprogramată pe 8 februarie cu rapel data de 8 martie. Potrivit Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare, sunt 35.404 persoane care erau programate pentru vaccinare în perioada 28 -11 februarie și care vor fi reprogramate la un interval de 10 zile.
CNCAV precizează că reprogramarea persoanelor din a doua etapă din categoria domenii esențiale se va face prin intermediul platformei informatice, în ordinea în care erau programate inițial. De asemenea, cetățenii care vor fi reprogramați vor fi anunțați prin SMS și poșta electronică, despre noile schimbări.
”În ceea ce privește reprogramarea persoanelor din Etapa a II-a din categoria domenii esențiale, aceasta se face prin intermediul platformei informatice, în ordinea realizării programărilor inițiale, la centrele de vaccinare unde acestea erau programate inițial. CNCAV a formulat deja noile cerințe operaționale către Serviciul de Telecomunicații Speciale, astfel încât procesul de reprogramare să se desfășoare optim.
Toate persoanele ce vor fi reprogramate vor fi înștiințate prin SMS și e-mail unde vor fi specificate noile date și intervale orare pentru administrarea vaccinului. De asemenea, prin e-mail vor primi o nouă recipisă care conține noile date de programare, existând, totodată, posibilitatea de vizualizare a recipisei în secțiunea „Programările mele”, direct în platformă”, anunță CNCAV
Totodată, aceeași sursă anunță că, pentru persoanele din Etapa a II-a de vaccinare, dar care nu fac parte din domeniile esențiale, se va menține același ritm de vaccinare.
”Vaccinarea continuă pentru persoanele din centrele rezidențiale, dializaţi, persoane nedeplasabile și cele fără adăpost. CNCAV a transmis o informare către toate centrele de vaccinare privind aceste măsuri, precum și Procedura privind vaccinarea cu dozele Moderna, astfel încât ambele vaccinuri să fie utilizate în strictă conformitate cu caracteristicile fiecărui tip de vaccin pentru populația planificată” mai arată sursa citată.