Apar informații cutremurătoare despre adevărata față a lui Bogdan Drăghici, bărbatul care s-a autoincendiat în fața Ambasadei Ruse, iar mai apoi a intrat cu autoturismul în gardul instituției. Potrivit psihiatrului român, Gabriel Diaconu, bărbatul care a alertat o țară este un „monstru care și-a meritat soarta”. Specialistul a povestit despre interacțiunea pe care a avut-o cu bărbatul sinucigaș, dezvăluind că rar i-a fost dat să întâlnească un asemenea caracter pervers. În urma cercetărilor făcute de autorități, sinucigașul i-ar fi lăsat și o scrisoare de adio fratelui său.
Gestul sinucigaș al lui Bogdan Draghici, în vârstă de 46 de ani, a fost explicat de medicul Gabriel Diaconu. Pentru că multă lume a spus că este vorba despre un gest de revoltă la adresa Rusiei în contextul războiului din Ucraina, specialistul a vrut să dezvăluie adevăratul motiv al sinuciderii acestui „pedofil complexat”.
„Persoana respectivă este Bogdan Drăghici. Bogdan Drăghici este un prădător sexual, un violator de copii, o persoană care a fost acuzată, şi deunăzi condamnată, pentru aceste infracţiuni, la 15 ani de închisoare”, a început psihiatrul mesjaul pe pagina sa de Facebook.
În continuare, medicul a explicat contextul în care a interacționat cu sinucigașul, în urmă cu câțiva ani, pe vremea când acesta milita pentru drepturile taților.
„Bogdan Drăghici este un om pe care l-am întâlnit, acum mulţi ani, într-un studio de televiziune, într-o perioadă în care conducea un ONG numit T.A.T.A. care milita pentru ”drepturile taţilor”, respectiv care s-a luptat pentru ceea ce a sfârşit prin a se numi ”alienarea parentală”.
„Aşa cum spuneam unei colege jurnalist adineauri, rareori am întâlnit o pesoană cu un arc biografic atât de pervers. Iar Drăghici, fără doar şi poate, este un lup în blană de oaie, care şi-a meritat soarta. Ce-i drept, moartea lui este o ultimă declaraţie de dispreţ faţă de justiţie, dovadă că Drăghici trăia cu sentimentul impunităţii, şi se considera deasupra braţului dreptăţii”, a scris Gabriel Diaconu pe Facebook.
În pofida explicațiilor de natură medicală și psihologică, autoritățile fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat cu bărbatul înainte de sinucidere și care ar fi fost adevăratul motiv al gestului său. Potrivit ultimelor informații, bărbatul i-ar fi lăsat o scrisoare de adio fratelui său, în care i-ar fi cerut în mod special să aibă grijă de fiica sa, potrivit Antena3.
Specialistul în psihiatrie le recomandă românilor să nu se lase înduplecați de așa zisa poveste privind sacrificarea vieții sale pentru un scop nobil, căci acest lucru nu are de-a face cu Bogdan Drăghici, pe care îl consideră un monstru și un violator de copii, căruia îi placea să se afle în centrul atenției, în pofida acțiunilor sale extrem de grave.
„N-are a face nimic povestea acestui psihopat nici cu conflictul din Ucraina, nici cu lupta pentru libertate a ucrainenilor, iar numele lui n-ar trebui menţionat în legătură cu ce trăieşte acest popor în ultima vreme.
În fapt, în fantezia lui megalomaniacală, Drăghici se vedea un ”deschizător de drumuri”, câtă vreme în realitate – şi el ştia asta – nu era decât un pedofil complexat, un consumator de pornografie infantilă, un monstru. Dar un monstru căruia-i plăcea adulaţia, popularitatea, îi plăcea să fie relevant respectiv în centrul atenţiei.Nu merită nicio atenţie. Nu merită nici măcar compasiune pentru felul în care a murit. Fiecare violator de copil ar trebui să-şi întoarcă faţa şi să plângă, iar numele lui ar trebui şters din memoria colectivă. Pentru că una e să ai o boală psihică, oricare ar fi ea, alta e să victimizezi o altă fiinţă umană. Iar când acea fiinţă este copil, şi nu are abilitatea de-a se apăra, este cu atât mai odios”, a mai adăugat Gabriel Diaconu.
Medicul și-a încheiat mesajul adresat românilor într-o notă categorică și dură privind revolta cu cu care trebuie abordat trecutul și finalul acestui pedofil, care a lăsat în urma sa adevărate traume. În ciuda faptului că psihiatria are menirea de a înțelege fiecare derapaj comportamental, Gabriel Diaconu susține că acest criminal nu are nicio scuză pentru a-i fi găsite motive care să atenueze adevărata gravitate a faptelor sale.
„Psihiatria, psihologia nu trebuie vreodată să ofere alibi agresorilor. Da, putem explica multe comportamente deviante, şi să găsim raţionalul în iraţional. Cum e şi cazul Drăghici. Dar la niciun moment nu vom scoate din culpă, sau îi vom netezi biografia, unui criminal, sau prădător sexual – cum e cazul aici.
E unul din rarele momente când eu, altfel medic, ateu şi de obicei înţelegător cu mare parte a umanităţii, îmi doresc să existe viaţă după moarte. Pentru că, măcar pe lumea cealaltă, într-un iad personal, acest individ ar primi ceea ce merită”, a concluzionat psihiatrul.