25 oct. 2022 | 15:58

Informația zilei despre studenta criminală de la medicină. Ce s-a întâmplat la tribunal cu ea

Știri generale
Informația zilei despre studenta criminală de la medicină. Ce s-a întâmplat la tribunal cu ea
Ce se întâmplă în cazul studentei criminale de la Medicină

Noi detalii despre cazul studentei criminale de la Medicină! Tânăra a fost condamnată la aproape 20 de ani de închisoare pentru omor. Ea a obținut de două ori liberarea condiționată, dar de fiecare dată Tribunalul a anulat hotărârea. Ce s-a întâmplat în ultima sentință? Judecătorii și-au motivat decizia în privința cazului șocant. ,,A avut o comportare regulamentară şi a dat dovezi temeinice”, au susținut autoritățile.

Ce s-a întâmplat la tribunal cu Carmen Șatran: studenta de la Medicină este condamnată pentru omor

Carmen Șatran a fost condamnată la 19 ani și opt luni de închisoare. Studenta la Medicină a obținut de două ori liberarea condiționată la Judecătoria Gherla, dar de fiecare dată Tribunalul Cluj a anulat hotărârea. În ultima sentință de respingere a liberării sale judecătorii au motivat și decizia lor arătând: „condiţia existenţei dovezilor temeinice de îndreptare nu este îndeplinită de către condamnată”.

Studenta criminală de la Medicină ar fi avut un comportament regulamentar și a dat dovezi de îndreptare în timpul petrecut în spatele gratiilor. Mai exact, tânăra a fost receptivă la activități și a participat la 334 de programe din program.

„A avut o comportare regulamentară şi a dat dovezi temeinice de îndreptare. A fost receptivă la activităţile cultural-educative, participând la 334 de programe sau activităţi şi s-a încadrat în program. Pentru rezultate bune a fost recompensată de 68 de ori. Faţă de personalul din penitenciar şi faţă de colegi a manifestat respect”, arată motivația pentru inculpată.

Sentința Tribunalului Cluj

„Petenta condamnată a executat fracţia obligatorie prevăzută de lege, necesară pentru liberarea condiţionată, respectiv un număr de 5.710 zile din totalul de 7.183 zile închisoare, din care fracţia obligatorie reprezintă 5.387 zile.

Cu menţiunea că din totalul zilelor câştigate în cuantum de 5.710 zile închisoare un număr de 987 sunt considerate câştigate nu urmare a executării efective, ci ca măsură compensatorie pentru executarea în condiţii necorespunzătoare a pedepsei respectiv a activităţilor lucrative desfăşurate pe parcursul executării pedepsei”, se arată în sentința Tribunalului Cluj, care este definitivă.

Detalii din caz

Judecătorii au mai arătat că în special în cazul femeii trebuie verificată condiția existenței dovezilor temeinice de îndreptare. „În acest caz este deosebit de ridicată, fiind resimţită în cadrul societăţii, la momentul imediat următor comiterii acesteia, în contextul mediatizării faptei, ca fiind şocantă.”

Amintim că în anul 2009 inculpata și iubitul ei din acea perioadă au omorât un bărbat în camera de cămin după ce victima fusese atrasă pentru a întreține relații intime pe bani. Cei doi l-au omorât pe client după ce nu s-au înțeles la preț, ulterior i-au tranșat cadavrul și l-au îndesat într-un geamantan.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Cel mai ambițios proiect din istorie. E absolut uimitor. Nu s-a mai văzut așa ceva niciodată
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro