Informația care schimbă tot în ancheta morții miliardarului Dan Petrescu. Ce s-a descoperit

de: Năstase Mirabela
17 11. 2021

În urmă cu aproximativ o lună se producea un grav accident aviatic la Milano. Avionul care era pilotat de miliardarul român pe nume Dan Petrescu s-a prăbușit.

Informația care schimbă tot în ancheta morții miliardarului Dan Petrescu

În urma accidentului aviatic de la Milano, toate persoanele aflate la bord au decedat. Însă iată că acum a apărut o informație care pare să schimbe tot în ancheta morții miliardarului român, și anume, aceea că cutia neagră a aeronavei era defectă.

Un grav accident aviatic a avut loc în urmă cu o lună la Milano, în urma căruia Dan Petrescu și toata familia sa, dar și alte persoane au pierit. Aeronava era pilotată de miliardarul român și s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Astfel, vreme de mai multe săptămâni s-a anchetat cazul în ce privește eroarea sau defecțiunea ce a dus spre prăbușirea avionului la sol, doar că ancheta ar putea fi răsturnată de informația amintită mai sus. Cutia neagră a avionului a fost găsită de anchetatori, dar ea nu funcționează. Aparent, ultimele date pe care aceasta le-a înregistrat au fost în urmă cu șase luni, adică în luna aprilie.

Conform presei străine, avionul pilotat de Dan Petrescu nu trebuia neapărat să fie echipat cu cutia neagră, iar din acest motiv nici nu s-a mai verificat dacă ea mai înregistrează ceva sau nu în ultimele luni.

Era unul dintre cei mai bogați români

Astfel, potrivit analizelor făcute în laboratoarele Agenției Naționale pentru Securitatea Zborurilor din Italia, cutia nu a înregistrat niciun fel de informație din ziua accidentului aviatic.

„Se poate întâmplă că datele să fie invalidate pentru că fie sunt foarte vechi, fie au existat niste defecțiuni în funcționarea echipamentelor, fie nu au fost șterse datele anterioare și s-au suprapus peste ele și este greu să separe. De ce după ce a fost la întreținere nu a mai funcționat echipamentul, asta înseamnă că cei de la întreținere ori au greșit cu ceva ori nu au făcut întreținerea ca lumea.

Cutia, săraca, ar fi spus ea tot, dar s-a întâmplat ceva de nu a mai achiziționat informație și dacă nu a achiziționat informație ne-a spus ceea ce știa ea și ce știa ea este exact informația aia veche”, a spus Andrei Dan, fost director al Direcției de Aviație Civilă.

Dan Petrescu era pe lista celor mai bogați români, el având o avere considerabilă. Acesta deținea mai multe terenuri uriașe pe care s-au construit mai multe supermarketuri. În fiecare lună, lui îi intrau în conturi sume uriașe din chiria lor.

În acel nefericit accident aviatic petrecut în Milano, Italia, au murit el, soția și fiul lor. Alături de ei au mai fost și alte persoane, iar numărul victimelor accidentului aviatic de la Milano a fost 8 persoane.