Un val de reacții îngrozite circulă pe rețelele sociale după un videoclip în care arată o grămadă de caucuciuri ard, emanând un fum gros și negru.
Videoclipul a fost vizionat de peste 2,6 milioane de ori, iar comentariile vorbesc despre efectele incidentului asupra schimbărilor climatice și poluarea.
Un incendiu a izbucnit la cel mai mare depozit de anvelope din lume de lângă orașul Sulaibiya, ieri, 3 august. Incendiul nu a fost stins nici până astăzi, răspândindu-se rapid și îngrijorând activiștii de mediu.
Incendiul s-a petrecut la un depozit de peste 600 de mii de metri pătrați unde sunt depozitate peste 52 de milioane de anvelope.
Incendiul eliberează în atmosferă nori imenși de fum negru, iar ecologiștii trag un semnal de alarmă privind substanțele toxice eliberate în cantități uriașe în atmosferă.
Printre substanțele toxice se numără bifenil, benzopiren, dioxina, plumb și antracen.
„Putem trimite omul pe lună, dar nu putem rezolva porcăriile de pe pământ?”, este doar unul dintre comentariile de la videoclipul șocant, potrivit insidepaper.com.
Anul trecut, un incendiu a ars 25.000 de metri pătrați din suprafața acestui depozit, arzând aproximativ un milion de anvelope în acest proces.
Anvelopele sunt realizate din materiale care includ cauciuc natural și sintetic, fibră de oțel și carbon.
Nu este primul incendiu din acest loc. Alte două tragedii au avut loc în ultimii ani, iar ultimul a fost în octombrie 2020, când au ars peste un milion de anvelope.
Chiar cu două zile înainte ca incendiul de ieri să izbucnească, autoritățile anunțau că vor să pună la punct un plan privind mecanismul de reciclare a anvelopelor stocate la Sulaibiya.
Din filmulțe se poate vedea cum un fum gros și extrem de negru se ridică dintr-o mare de anvelope. Se pare că incendiul se întinde pe o suprafață destul de mare, iar pericolele sunt imense, pentru că aerul se poluează și devine toxic din cauza substanțelor degajate.