Luni după-amiază, un adolescent de doar 16 ani s-a înecat în râul Siret, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu. Trupul său a fost găsit de către pompieri după 45 de minute, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a îl salva pe tânăr.
Potrivit sursei citate, adolescentul a dispărut pe raza localității Tudora, în râul Siret. Pentru căutarea lui au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani. Trupul său a fost găsit după circa 45 de minute, aproape de malul abrupt dinspre județul Suceava.
„Din informaţiile primite de la persoanele care se aflau în zonă, băiatul, în vârstă de 16 ani, se afla la scăldat şi, la un moment dat, a intrat în apă şi nu a mai fost văzut. După aproximativ 45 de minute de la începerea căutărilor, pompierii au găsit tânărul aproape de malul abrupt dinspre judeţul Suceava, la circa trei metri adâncime. Acesta a fost adus la mal, fiind preluat de echipajul SAJ Botoşani, care a început manevrele de resuscitare”, a afirmat Lupu.
Medicii au început manevrele de resuscitare imediat, însă tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Din păcate, a fost declarat decesul la fața locului.
Un tânăr de doar 20 de ani a murit înecat în Siret, pe raza localității Berești, județul Suceava. A intrat în apă să se scalde, însă a fost prins de curenții puternici și nu a mai reușit să iasă din apă. La fața locului au ajuns Pompierii suceveni, care au intervenit cu o barcă pneumatică.
Trupul acestuia a fost găsit repede, la aproximativ 5 minute de la începerea căutărilor. Băiatul a fost scos la mal, însă nu mai dădea semne de viață. Medicii i-au acordat primul ajutor și s-au încercat manevre de resuscitare, însă, din păcate, fără succes. Tânărul a fost declarat decedat.
„Persoană înecată în Râul Siret, pe raza localității Berești. Au intervenit pompierii militari suceveni, cu o barcă pneumatică și ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă). După aproximativ 5 minute de la începutul căutărilor, trupul persoanei înecate a fost găsit, recuperat și adus la mal. Personalul medical l-a preluat și a început imediat manevrele de resuscitare. Misiunea este în dinamică”, au transmis, inițial, pompierii din Suceava.
Din nefericire, tânărul de 20 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Paramedicii prezenți la fața locului au fost nevoiți să declare decesul la fața locului.