În ce stare se află, de fapt, economia României. Vestea venită din partea Ministerului, chiar acum

În ce stare se află, de fapt, economia României. Vestea venită din partea Ministerului, chiar acum
Florin Cîțu vede economia țării îndreptată spre o redresare în formă de V

Într-o perioadă de criză, economia României a avut de suferit, și încă mai are. Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor, nu are o predicție optimistă asupra următoarei perioade. O redresare economică ar putea apărea după ianuarie 2021.

În ce stare se află, de fapt, economia României

Ministrul de Finanțe, declara în luna mai că guvernul operează într-un scenariu care vede economia țării îndreptată spre o redresare în formă de V, revenind la creștere începând cu a doua jumătate a acestui an.

Din păcate previziunile de atunci nu mai concordă cu realitatea, iar Florin Cîțu anunță o posibilă redresare de-abia după ianuarie 2021. Cei de la Economica.net spun același lucru, bazându-se de altfel pe cele mai recente declarații ale ministrului Florin Cîțu. Într-o alocuțiune recentă, în cadrul Banking Forum, ținută de Financial Intelligence, Florin Cîțu venea cu noi previziuni, sumbre de această dată:

În ce stare se află, de fapt, economia România. Vestea venită din partea Ministerului, chiar acum
Florin Cîțu, previziuni sumbre pentru economia românească

„Ne gândim la ce facem după 1 ianuarie. E clar că economia nu și-a revenit.Vom avea o creștere economică pe trimestrul al treilea. Vom avea o contracție economică de 4%, poate puțin mai mai mare, în 2020. Nu văd un dezastru aici. Problema pe care o văd este viteza de revenire. 2020 este închis, nu mai avem ce face. Obiectivul meu e ca creșterea din 2021 să anuleze scăderea de anul acesta. La o scădere de 4%, să avem un plus de 4% în 2021”, a spus ministrul Florin Cîțu.

Vestea venită din partea Ministrului Florin Cîțu

Recent Florin Cîțu a anunțat și care este valoarea reală a pachetului pentru susținerea economiei românești. Pachetul de sprijinire a economiei românești va depăși 7% din PIB până la sfârșitul acestui an, potrivit ministrului finanțelor.

”Fără precedent în România! Pachetul de sprijin economic va depăși, ATENȚIE, 7% din PIB până la sfârșitul anului. Deja în primele 9 luni, am injectat suplimentar 34,5 miliarde de lei (3,2% din PIB) în economie ”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

Sumele investite suplimentar de actualul executiv sunt următoarele:

– 14,4 miliarde prin măsuri fiscale
– 250 de milioane de lei bonusuri pentru plata impozitului pe profit
– 3,2 miliarde lei rambursare TVA în plus față de anul trecut
– Cheltuieli de investiții cu 6,9 miliarde lei mai mari decât în 2019 (cea mai mare sumă din ultimii 10 ani și mai mult decât s-a cheltuit în 2016 sau 2017 tot anul)
– 9,8 miliarde lei cheltuieli legate direct de COVID-19.

”La aceste cheltuieli din buget adăugăm programe de garanție de aproximativ 30 de miliarde de lei. Banii care ajung în economie prin sistemul financiar bancar și sunt garantați de stat. Nu ne oprim aici. Acest program MASIV de stimulare a economiei a oprit declinul economiei în 2020 (evităm recesiunea tehnică) și garantează o creștere economică puternică în 2021.“, spune Florin Cîțu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI