Decesul Cristinei Țopescu încă trezește nenumărate semne de întrebare. Viața sa trăită departe de famiie și prieteni rămâne încă o necunoscută. Ce se întâmplă acum cu proprietarul casei în care a murit jurnalista?
Amintim că regretata jurnalistă a murit în urmă cu aproximativ o lună la vârsta de 59 de ani. Aceasta a fost găsită fără suflare în locuința sa închiriată, alături de câinii ei. De când a murit, apartamentul a rămas gol, iar acum proprietarul nu reușește să găsească un alt chiriaș.
Conform surselor impact.ro, apartamentul din Tunari, Ilfov, este în continuare pus la închiriat, dar nimeni nu îl vrea. Prețul a fost chiar redus de cel care deține imobilul de la 550 de euro, la 400 de euro pe lună. Casa în care a murit Cristina Țopescu este micuță și cochetă și face parte dintr-un ansamblu de patru case lipite între ele cu o curte fiecare.
Autoritățile au susținut că au fost chemate de o vecină care s-a îngrijorat după ce nu a văzut-o timp de trei săptămâni. Din păcate, nimeni nu a căutat-o în timpul acesta pe regretata jurnalistă, așa că abia după acel telefon s-a aflat vestea tragică.
„În cursul acestei seri, în jurul orelor 22:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizări, polițiștii orașului Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violență. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală”, a anunțat Poliția, la momentul respectiv. Cristina Țopescu a fost incinerată în prezența familiei și prietenilor apropiați.