Impact.ro: Ea este doctorița care l-a denunțat pe medicul Mircea Beuran. De ce a făcut asta după doi ani. Informații incendiare

Ea este doctorița care l-a denunțat pe Mircea Beuran

Medicul Mircea Beuran a fost adus în cursul zilei de vineri în fața judecătorilor de la Tribunalul București, cu propunerea de arestare preventivă de 30 de zile. Chirurgul a dat socoteală autorităților după ce numele său a apărut într-un dosar de luare de mită. Cine este doctorița care l-a denunțat și ce legătură strânsă avuseseră cei doi în trecut?

Doctorița care l-a denunțat pe Mircea Beuran

Beuran a părăsit azi, 14 februarie, arestul Poliției Capitalei și s-a îndreptat spre locuința sa, unde își va petrece următoarele 30 de zile, conform autorităților. Chirurgul a ajuns în prim-planul Poliției și anchetatorilor după ce ar fi primit 10.000 de euro drept mită într-o cutie de cadouri în valoare de 35 de lei, susțin procurorii în referatul prin care au cerut arestarea. La ieșirea din sediu, medicul a refuzat să facă orice declarații. „Vă mulțumesc și vă rog să mă lăsați să mă odihnesc. Apoi vom sta de vorbă”, le-a spus acesta jurnaliștilor.

Profesorul ar fi acceptat mita pe data de 18 decembrie 2018 din partea unui alt cadru medical cu care împărțea unitatea spitalicească din București. Scopul banilor oferiți a fost îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu. Doctorița care l-a denunțat pe fostul șel al secției de Chirurgie de la Spitalul Floreasca se numește Carmen Haiucu. Conform impact.ro, ea ar fi chiar medic pe secția pe care Beuran a condus-o, înaintea scandalului. De asemenea, se pare că legătura dintre ei era mai veche, bărbatul fiindu-i tinerei doctorițe mentor în perioada în care se afla pe băncile facultății.

Doctorița care l-a denunțat pe Mircea Beuran
Doctorița care l-a denunțat pe Mircea Beuran

Ce a declarat o sursă din secția condusă de chirurg?

“Profesorul Beuran i-a fost mentor, a învățat-o tot ceea ce știe. Au fost foarte apropiați. Cineva a pus-o să facă acest denunț de mită. Cineva sus pus fie o are cu ceva la mână, fie acea persoană i-a promis șefia secției dacă îl denunță pe Beuran. De una singură, Carmen nu ar fi îndrăznit niciodată să facă așa ceva. Nimeni nu crede că este adevărat. De ce ai face denunț după doi ani? De ce te-ai compromite pe tine ca medic în asemenea fel? Să spui că ai dat șpagă? Și cui? Unei somități internaționale a chirurgiei”
Sursă din secția condusă de profesorul Mircea Beuran (Sursa: Impact.ro)

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI