Anul acesta, în noiembrie, pe 23, se vor împlinii trei ani de când ”regina” teatrului de comedie românesc a decis să plece într-o altă lume, lăsând în urma sa o avere considerabilă evaluatăla aproximativ 3 milioane de euro.
Cei de la Impact.ro au aflat în ce stare se află averea actriței, în acest moment, și ce s-a întamplat defapt cu bunurile Stelei Popescu. Puțină lume a știut că Stela Popescu, de-a lungul timpului, a agonisit o avere estimată la 3 milioane de euro, și conform testamentului actriței, toate bunurile și conturile acesteia au fost moștenite de Doina Maximilian, fiica naturală a cumnatului Stelei, adoptată de actriță la un moment dat.
Moștenirea lăsată Doinei Maximilian, constă într-o vilă de lux în centrul Bucureștiului, una la Crevedia, una la 2 mai, un bloc de apartamente de lux în București, precum și terenuri, bijuterii și conturi. Cei de la Impact.ro au obținut informații, conform, cărora, în vila din București, aflată în zona Grădina Icoanei, a fost ocupată de cunoscuta regizoare Stanca Radu, împreună cu soțul și fiul de 5 ani, regizoarea fiind nepoata regretatei actrițe.
Până la momentul mutării în casa din Grădina Icoanei, Stanca Radu, împreună cu famiia ei, au locuit în Germania. Întoarcerea în România a fost determinată de implicarea acesteia într-un proiect cinematografic. Stanca Radu aree 35 de ani și a decis să se mute înapoi în România pentru o perioadă de timp.
O mare parte din obiectele personale ale regretatei Stela Popescu, conform moștenitorilor acesteia, au fost vândute sub formă de licitație. Evenimentul a vut loc la Palatul Cesianu-Racoviță, într-un eveniment intitulat “Ultimul Spectacol”. În cadrul evenimentului au fost scoase la licitație 114 obiecte care au aparținut marii actrițe, precum tablouri, colecția de ceasuri, îmbrăcăminte, bijuterii unicat, veselă de lux, dar și elemente de mobilier și fotografii rare.