O împăcare pe care fanii o așteptau de aproape două decenii a avut loc în urmă cu puțin timp, chiar pe scenă, în fața a câtorva mii de oameni. În aplauzele publicului, artiștii și-au cerut iertare și apoi au făcut un show de zile mari.
În 2007, cei doi artiști făceau furori în România cu o piesă pe care oamenii o îndrăgesc și o ascultă cu plăcere și în prezent. Alex Velea și Connect-R formau un duo de excepție, mulți îi considerau o trupă, însă rapperii precizau mereu că era vorba doar despre o colaborare – una de mare succes.
Din păcate, drumurile lor s-au separat din pricina unui conflict ce le-a distrus prietenia. Totul a început chiar de la hitul cu care au cucerit publicul – o dispută cu privire la drepturile de autor pentru piesa „Dacă dragostea dispare”.
Aproape două decenii mai târziu, cei doi au fost protagoniștii unui moment emoționant. Pe scenă, în fața a mii de fani care îi încurajau și aplaudau, Connect-R și Alex Velea și-au cerut iertare și s-au îmbrățișat. Apoi, au făcut ceea ce știu cel mai bine – au cântat.
Marea împăcare a avut loc pe scena RomExpo, la cea de-a șasea ediție Red Bull Sound Clash, în timpul unei înfruntări dintre Connect-R și trupa Șuie Paparude. Rapperul l-a avut ca invitat surpriză pe Velea.
”Faceți gălăgie pentru idolul unei generații!”, a spus Alex Velea despre Connect-R, când a urcat pe scenă.
Te-ar putea interesa și: Împăcarea anului! Unde merg Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după ce au vorbit la telefon: „Îmi doresc să stăm cu copiii lângă noi”
Vizibil emoționat, Connect-R i-a cerut iertare fostului său prieten: ”Iubirea conține iertare. Eu te rog frumos să mă ierți pentru tot ce-a fost vreodată în trecut”.
”Tu ai făcut prea multe prostii în viața asta ca să mă supăr pe tine, să mor eu!
Sunt foarte fericit! Îți mulțumesc că m-ai invitat în seara asta, îmi era dor să fiu alături de tine pe scenă, te iubesc rău de tot! Chiar dacă viața ne-a separat de multe ori, am luat-o pe căi diferite, mereu te-am iubit ca pe fratele meu mai mare și îți mulțumesc că ești fratele meu și ții la mine, știu cât de mult mă iubești.
Te respect, te apreciez pentru tot ce ai făcut în viața asta. Și ce se întâmplă în seara asta e încă o dovadă că lumea te iubește și mai mult de atât, Dumnezeu te iubește!”, i-a spus Velea lui Connect-R.
Te-ar putea interesa și: Împăcarea momentului în showbiz! Și-au mai dat o șansă și vor deveni părinți