Împăcare surpriză pentru un cuplu de la Antena 1. Nimeni nu se mai aștepta la asta (exclusiv)

de: Iulian Pavel
26 05. 2021

Andra și David Stancu, de la ”Mireasa”, care, anul trecut s-au și căsătorit, au avut recent probleme conjugale.

Împăcare surpriză pentru un cuplu de la Antena 1

După câteva zile de dormit în camere separate, cei doi soți au renunțat la ideea de divorț și să-și mai acorde o șansă, cel puțin, din partea Andrei.

Cei doi soți au făcut însă pace, chiar dacă zilele trecute Andra amenința cu divorțul, într-o postare pe rețelele de socializare.

”Bună seara, tuturor! Îmi pare rău că am ajuns să spun asta, dar asta e. Am încercat cât s-a putut, dar nu pot trage doar eu de o căsnicie, căsnicia este construită din doi, și dacă ambii nu trag pentru același scop, căsnicia se pierde. Asta s-a întâmplat și în cazul nostru, cuplul DA, așa cum mulți ne știți, de la emisiunea Mireasa. După doar două luni și jumătate, aproape trei de la ieșirea din casa Mireasa, astăzi a luat sfârșit. Mulțumesc pentru toată susținerea și pentru toate mesajele frumoase pe care le primesc din partea voastră chiar și după ieșirea din casa Mireasa”.

Cei doi au revenit la sentimente mai bune

Dar iată că între timp, cei doi s-au mai calmat, revenind la sentimente mai bune.

”Am reușit să trecem, peste ceartă, amândoi. Sperăm să ne fie bine de acum încolo. Împăcarea noastră a venit de la sine. Amândoi am făcut pasul spre împăcare pentru că amândoi ne-am dorit acest lucru, nu a venit doar din partea mea sau a lui. Visăm să devenim părinți, dar nu acum, ci peste vreo trei-patru ani. Asta pentru că acum avem salarii prea mici, nu ne permitem acest lux de a ne gândi și la copii. Pentru a avea un copil trebuie să îți permiți să îl crești”, a declarat Andra pentru Impact.ro.

Andra afirma declara, zilele trecute, pentru sursa menționată.

”Nu divorțăm încă, doar ne-am despărțit, nu știu dacă de tot sau nu, ori temporar. Timpul o să decidă ce o să fie cu noi doi. Acum chiar dacă ne-am separat, locuim sub același acoperiș, dar nu vorbim”.

Au venit la emisiunea ”Mireasa” ca să-și găsească jumătatea

Andra venise la emisiunea ”Mireasa” ca să-și găsească alesul inimii.

”Alesul vreau să fie un bărbat matur, hotărât și să știe să mă iubească și să mă aprecieze la adevărata mea valoare”, spunea aceasta înainte de începerea show-ului matrimonial.

De asemenea, și David avea același vis:

”Vin direct din Franța, unde am muncit în ultimii cinci ani. Am lăsat tot și am venit. Cel mai greu mi-a fost să o conving pe mama să vină. De 13 ani suntem separați. Am știut că tata este mort și ne-a fost greu. Am fost foarte dezamăgit că a plecat. L-am iertat și mi-am văzut mai departe de viață. Aș fi avut nevoie de un tată”, spunea el, la Antena 1.