De când e rumoare în lume, iar statul acasă reprezintă soluția, vedetele se filmează din căminul lor, pentru a păstra legătura cu publicul. Dansând, cântând ori chiar tunzându-se, căci ducem lipsă de frizerii în aceste momente, artiștii se înregistrează non-stop, iar LIVE-ul le este aliat. Pe cameră a intrat și momentul plin de emoții pentru Smiley, în care se lăsa tuns de Gina.
Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat la Digi 24 că relaxarea restricțiilor după data de 15 mai va fi făcută gradual, însă multe dintre activități, în special cele cu public, precum spectacolele, nu vor fi reluate în 2020. Așadar, concertele cad.
În schimb, oficialul susține că trebuie redeschise cabinetele stomatologice, frizeriile ori magazinele de haine, treptat, după pragul menționat. Însă, până atunci oamenii se vor descurca în continuare singuri, acasă, cu mașinile de tuns din dotare. Este și cazul lui Smiley, care a avut-o pe Gina ca frizer. Deși temător, s-a lăsat pe mâinile iubitei lui.
„Astăzi, mă voi lăsa tuns. Mă las pe mâinile ei…atât de delicate, atât de talentate, atât de pricepute”, a spus artistul, înainte de a fi tuns.
„Auzi, dar dacă te greșesc?”, a întrebat Gina în timp ce își tundea partenerul.
Finalul a fost pozitiv, iar artistul s-a arătat mulțumit de rezultat, cel puțin de cel pe care-l putea vedea, repetând cu amar că nu poate observa cum se prezintă situația la spate. „Mulțumesc, Gina, pentru mâinile dibace”, i-a spus artistul iubitei sale, în încheierea înregistrării video.
Cât despre cine a rămas să strângă mizeria rămasă, ei bine, blondina a încercat să își cheme înapoi partenerul pentru a ajuta, însă s-a lovit de răspunsul: „ Nu este frizeria mea”.