Nu pierderea averii a fost o nenorocire pentru Irinel Columbeanu, spun unele voci, ci mai degrabă afecțiunea medicală cu care a fost diagnosticat recent de medici. Fostul milionar de la Izvorani arată din ce în ce mai rău, potrivit celor mai recente imagini. Cum au reacționat internauții când l-au văzut. Foto
Irinel Columbeanu a pierdut întreaga avere. Avea iaht, conac, multe milioane de euro în conturi și era înconjurat numai de femei frumoase. În anul 2007, potrivit datelor înregistrate la autoritățile fiscale, deținea 150 de milioane de euro. Doi ani mai târziu, avea să rămână cu doar 7 milioane de euro.
Din acest punct, întregul imperiu financiar construit de fostul milionar de la Izvorani avea să se dărâme. Totul din cauza unei decizii de afaceri gândită greșit, după cum a recunoscut chiar Irinel Columbeanu în spațiul public. A investit toți banii într-o firmă ce i-a adus falimentul.
De atunci, lucrurile nu s-au redresat pentru omul de afaceri pe plan financiar. Aceasta este însă cea mai mică problemă a fostului milionar, potrivit unor voci. Irinel Columbeanu s-a mutat la azil, sfătuit de prietenii apropiați, din cauza faptului că nu mai poate să își poarte singur de grijă.
Potrivit celor mai recente informații, Irinel Columbeanu a fost diagnosticat cu o afecțiune medicală ce îl afectează din mai multe puncte de vedere. Chiar dacă boala Alzheimer, fiindcă despre ea este vorba, este în fază incipientă, fostul milionar se confruntă deja cu simptomele ei.
Irinel Columbeanu ar fi mers, la un moment dat, la supermarket sau la medic și a uitat unde locuia, de fapt. Mai mult decât atât, fostul afacerist a uitat și cine era. Prietenii l-au sfătuit, în aceste condiții, să se interneze la un azil, unde să fie supravegheat 24 din 24.
Cele mai recente imagini publicate în mediul online confirmă că starea de sănătate a lui Irinel Columbeanu se deteriorează. Fostul milionar de la Izvorani a participat la podcastul lui Serghei Mizil, unde a fost filmat în timp ce o persoană îl ajuta să se îmbrace, punând deasupra lui o pătură.
Imaginile care confirmă că Irinel Columbeanu se simte din ce în ce mai rău au ajuns virale pe rețelele sociale. Românii au rămas surprinși de declinul fostului milionar, mulți precizând că nu le pare atât de rău că a pierdut bani cât regretă starea medicală în care se află.
„Ce semeni, aia culegi. Da, pot spune că-mi trezește compasiune pentru că este bolnav, nu că a ajuns sărac”/ „Rușine pentru cei care se dau „prieteni” și-l expun în aceste ipostaze umile. (…) Până la urmă e un bătrân bolnav și atât”, sunt câteva dintre reacțiile internauților.
Alți utilizatori online, pe de altă parte, au susținut că Irinel Columbeanu se confruntă cu consecințele propriilor sale acțiuni, fiind pedepsit de karma pentru faptele sale negative.
„Karma… Ce mai plângea Monica (Gabor – n.r.) pe la portile lui si se umilea ca să își vadă propriul copil! El punea paza să o gonească. Câte mai pățea acea fată! Ce oferi, aia primești. Să rețină mulți!”, a punctat un internaut.