Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian. Mii de oameni strigă îndurerați VIDEO
Petrică Mîțu Stoian a fost condus azi pe ultimul drum. Mii de oameni au fost alături familiei în doliu și colegilor de breaslă ce îl plâng pe regretatul artist.
Petrică Mîțu Stoian, condus pe ultimul drum de apropiați: imagini sfâșietoare
Craiova e în doliu! Marele artist Petrică Mîțu Stoian a fost condus azi pe ultimul drum. Alături de familie și cei mai apropiați colegi de breaslă s-au aflat și fani de peste tot. O mare de oameni au venit să-și ia rămas-bun de la cel care a fost emblema Olteniei.
Strada A.I. Cuza este blocată de miile de persoane care au venit să-i aducă un ultim omagiu artistului care a plecat prea devreme de pe această lume. Slijba de înmormântare a avut loc la Teatrul Național Marin Sorescu.
Trupul neînsuflețit al interpretului de muzică populară este purtat pe străzile Craiovei în limuzina mortuară, ulterior va ajunge la biserica Mântuleasa unde va avea loc o slujbă, iar mai apoi la locul de veci din cimitirul Ungureni unde își va dormi somnul de veci.
Pe cavou au fost inscripționate câteva versuri care aparțin Veronicăi Micle: ”Și pulbere, țărână de tine s-a alege/ Căci asta e a lumii nestrămutată lege, /Nimicul te aduce, nimicul te reia/Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea”, este scris în partea de sus, lângă cruce.
„… nici nu pot să vorbesc de lacrimi”
Artistul este condus pe ultimul drum în acordul muzicii populare pe care a iubit-o toată viața. Mulțimea de oameni strică la căpătâiul artistului: Mîțu, nu uita, Oltenia nu te va uita!”
”Sâmbătă seara m-a sunat… nici nu pot să vorbesc de lacrimi. M-a sunat inițial șoferul de la Doina Gorjului să îmi spună că pe un post de televiziune s-a anunțat că Petrică este grav bolnav, că este foarte rău.
Abia atunci s-a declanșat totul. Am început să îmi sun prietenii, colegii și nimeni nu știa nimic. (…) Nu știam ce s-a întâmplat”, a povestit Gheorghe Porumbel, managerul Ansamblului Artistic Profesionist Doina Gorjului.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul decesului fulgerător al cântărețului de muzică populară. Procurorii cercetează modul în care solistul s-a stins din viață la Spitalul Județean Reșița, după ce fusese internat la o clinică pentru tratarea post-COVID-19.
„Am primit un telefon de la un polițist din Reșița că la ora 10 sunt invitat la Poliția Craiova pentru interogatoriu. Ştiu că o să fiu eu și sora lui. L-am sunat și l-am rugat să nu se întârzie mai mult de ora 10, pentru că eu conduc înmormântarea. A zis că nu o să dureze mult și încearcă să vină mai devreme de 10”, a spus impresarul şi prietenul artistului, Doru Gușman, potrivit România Tv.